Ciclism Turul României, se încheie la Curtea de Argeş

0



Una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și cel mai important eveniment sportiv internațional din țara noastră din acest an va alinia la start aproximativ 120 de cicliști ce vor parcurge un traseu total de peste 800 km. Pe 12 septembrie, cicliștii vor trece linia de finish a celei de-a patra etape la Curtea de Argeș.


Pe 12 septembrie se va desfășura penultima etapă, cea de a patra, a Turului României 2020, pe traseul Brașov – Ghimbav – Codlea – Făgăraș – Viștea de Jos – Arpașu de Jos – Cârțișoara – Bâlea Lac – Vidraru – Corbeni – Albești de Argeș, cu sosire în Curtea de Argeș. Sosirea caravanei cicliste în Curtea de Argeș va avea loc în jurul orelor 15:30 – 16:00, intrarea realizându-se din DN 7C – strada Albești – strada Eroilor – B-dul Basarabilor. Festivitatea de premiere a etapei a 4-a va avea loc la Curtea Domnească, în jurul orei 16:30. Ținând cont de contextul sanitar actual, ediția din acest a Turului României nu va putea beneficia de spectatori pe parcursul traseului. Astfel, pasionații sportului sunt îndemnați să urmărească fiecare moment al evenimentului în mediul online, pe site-ul www.turulromaniei. com și pe pagina de Facebook Turul României, unde competiția va fi transmisă în direct. Turul României sau „Mica Buclă” este cea mai importantă competiție ciclistă din România. Prima ediție a Turului, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934, pe o distanță de 1026 de kilometri, având 7 etape. Originile Turului datează însă de la începutul secolului trecut. În august 1910, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobila” a organizat Circuitul Munteniei, la care au participat 18 concurenți, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-Butimanu-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turului României, țara noastră devenind a șasea din lume cu propriul tur național. Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea Turului. Cea mai rapidă cursă parcursă în cadrul Turului României a fost în 1974, între Pitești și București, când cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h. Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turului României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale. Ediția din acest an, susținută prin partenerul oficial Auchan Retail România, se va desfășura în perioada 8-13 septembrie. În cadrul competiției, vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (cel mai bun român). S.M.