Se suspendă „Toamna Piteşteană”!

0
0





După ce săptămâna trecută Primăra Piteşti anunţase că va debuta „Toamna Piteşteană” cea de a XV-a ediţie ieri administraţia locală a făcut un anunţ important privind suspendarea manifestării. Târgul a fost anulat dat fiind numărul mare de cereri din partea comercianţilor, lucru ce face imposibil respectarea măsurilor de prevenire împotriva coronavirsulului.


„În contextul epidemiologic actual, în scopul reducerii infectărilor cu COVID 19, Primăria Municipiului Pitești suspendă a XV-a ediție a Târgului „Toamna Piteșteană”, din acest an. Din analizele efectuate cu instituțiile statului care au atribuții în domeniul sănătății publice a rezultat că, potrivit legislației în vigoare la acest moment, se pot organiza manifestări cu maxim 100 de participanți, din cauza pandemiei COVID – 19. Având în vedere numărul mare de cereri ale producătorilor și comercianților, precum și estimarea unei prezențe numeroase a publicului, această obligație legală este imposibil de respectat. Decizia suspendării târgurilor de profil a fost luată la nivelul mai multor orașe din România, în vederea respectării legislației în vigoare și a asigurării protecției sanitare a populației”, a anunţă reprezentanţii Primăriei Piteşti. Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc în perioada 1- 11 octombrie 2020 , în zona centrală cuprinsă între Piața „Vasile Milea” și Mall Trivale. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.