Mai multe sesizări au fost făcute la IPJ Argeș privind fraude electorale. Unele dintre ele nu s-au confirmat însă, au fost și situații în care au fost întocmite patru dosare penale. M.S.
„Precizez că de la începutul procesului de votare nu s-au produs evenimente de o gravitate deosebită în planul ordinii publice.
La nivelul IPJ Argeș s-au primit 24 de sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale, dar majoritatea nu s-au confirmat în urma verificărilor.
Cu privire la 10 dintre acestea, se efectuează în continuare verificări.
Până la această oră (ora 15:00), au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 2 amenzi, în valoare totală de 800 de lei.
Au fost întocmite 4 dosare penale, 2 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de frauda la vot, unul conform art. 228, privind dispariția unei stampile de vot și unul privind săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals.
Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.
Pentru un plus de siguranță, au fost constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impun”, a fost declaraţia de presă făcută de Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.