- Cupa României, Faza a 4-a
Ieri a început Faza a 4-a a Cupei României la fotbal, iar partidele continua şi astăzi. CS Mioveni este singura echipă argeşeană care evoluează în această fază, echipa antrenată de Claudiu Niculescu fiind programată şi joace astăzi, cu Concordia Chiajna.
Meciul de la Chiajna începe la ora 14.30 şi vine după ce, acum 10 zile, cele două echipe s-au întâlnit, în campionat pe acelaşi teren, argeşenii impunându-se atunci cu 1-0.
În această rundă a Cupei României, vor intra restul de 11 echipe din Liga 2 care nu au participat în tururile anterioare. După cum se ştie, din sezonul 2020-2021 al fazei naţionale a Cupei României, au intrat în vigoare o serie de modificări legate de regula de vârstă şi regimul suspendărilor stabilite prin decizia de Comitet Executiv din data de 1 octombrie 2020. Astfel, în partidele în care se întâlnesc formații de Liga 2 cu formații de Liga 3, în ceea ce privește regulile de vârstă ale tinerilor jucători, se vor aplica reglementările de la Liga 3. În conformitate cu principiile de desfăşurare ale competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020-2021, adoptate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF din data de 18 august 2020, meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza testărilor pozitive pentru COVID-19 nu se pot reprograma.
Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj, observator de arbitri şi delegat de joc care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj şi delegat de joc în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare. Începând cu jocurile din turul patru al competiţiei, brigăzile de arbitri vor include şi al patrulea oficial, în conformitate cu decizia Comitetului Executiv al FRF din 3 octombrie 2019. Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă. În conformitate cu prevederile articolului 7, alineat c din RSTJF, jucătorii vor trebui să aibă aplicată pe carnetul de legitimare viza medicală acordată de unitatea medico-sportivă competentă.
Programul turului 4 al Cupei României:
Marți, 20 octombrie, ora 14:30
⚽ CS Şoimii Lipova – AFC Ripensia Timișoara
⚽ AFC Progresul 1944 Spartac – Fotbal Club Rapid
⚽ CSM Slatina – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele
⚽ ACSO Filiaşi – U Craiova 1948 SA
⚽ ACS Viitorul Şelimbăr – AS FC Universitatea Cluj nu se dispută
Miercuri, 21 octombrie, ora 14:30
⚽ CSC Sânmartin – ACS Fotbal Comuna Recea
⚽ CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS ASU Politehnica Timișoara
⚽ ACS SR Municipal Braşov – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
⚽ ACS Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
⚽ ACS Hușana Huși – CSM Focşani 2007
⚽ ACS Dacia Unirea Brăila – SCM Gloria Buzău
⚽ CSA Axiopolis Sport Cernavodă – AFC Farul Constanţa
⚽ ACS Mostiştea Ulmu – AFC Dunărea 2005 Călăraşi
⚽ FC Metaloglobus Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti
⚽ CS Concordia Chiajna – CS Mioveni
⚽ CS Viitorul Dăeşti – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu. S.M.