Ameninţă cu neprezentarea şi pun presiune pe arbitri!

2

  • CFR Cluj a început jocurile murdare înaintea partidei cu FC Argeş



Fotbaliştii de la FC Argeş se pregătesc de duelul cu CFR Cluj, partidă programată duminică, 8 noiembrie, de la ora 18.00, pe stadionul Nicolae Dobrin. CFR Cluj era singura echipă din Liga 1 care nu cunoscuse înfrângerea, dar seria a luat sfârşit duminică seară, după ce Gaz Metan s-a impus cu 2-1 chiar pe terenul campioanei.


După jocul cu Mediaşul, oficialii din Gruia au acuzat arbitrajul defavorabil şi au anunţat că nu se prezintă la următorul meci. ”Nu ne vom prezenta la următorul meci, este un semn de protest, suntem dezavantajaţi de arbitri meci de meci, e inacceptabil. Asta se întâmplă din playoff-ul anului trecut, noi nu putem juca în asemenea condiţii!. Ţi se scoate mingea din poartă, nu poţi lua o astfel de decizie! Nu ai voie să anulezi un gol perfect valabil, nu există, e tragic ce se întâmplă, puteam reintra în joc. Am avut cel puţin 3 penalty-uri clare. Deci nu ne prezentăm la meciul cu FC Argeş, este un mesaj care vine direct de la patron, e decizia lui, e echipa lui,” a declarat directorul sportiv de la CFR Cluj, Marius Bilaşco, la Fotbal Club.
„Fotbalul să se joace doar pe teren!”
Oficialii grupării din Trivale sunt convinşi că ameninţările ardelenilor au menirea doar de a pune presiune o presiune suplimentară pe cavalerii fluierului. Conducătorii clubului FC Argeş le cer jucătorilor să rămână concentraţi şi să nu cadă în capcana întinsă de clujeni:
„Fotbalul trebuie să se joace doar pe teren, iar cel mai bun să câştige!.
Încep mesajul prin a felicita clubul FC Argeş, de la jucători, staff tehnic şi conducere.
Schimbările din ultima perioada au adus exact „şocul” de care formaţia noastră avea nevoie: în ultimele 3 meciuri suntem neînvinşi şi am reuşit să adunam 7 puncte, chiar în dueluri cu formaţii extrem de puternice.
Bineînţeles, sunt la curent cu situaţia de la CFR Cluj, viitorul nostru adversar.
Faptul că există astfel de situaţii, chiar mă întristează şi îmi doresc ca fotbalul să se joace doar pe teren, iar cel mai bun să câştige.
Am aşadar un îndemn către formaţia noastră, îndemn ce va ajunge şi la echipă: indiferent de situaţia de la CFR Cluj, de vorbele celor de acolo, cu privire la faptul că nu se vor prezenta la meci, noi trebuie să ne pregătim 100% în aceste zile, să fim conectaţi la intensitatea şi miza disputei pentru a intra în teren şi a ne lupta pentru cele 3 puncte. Personal, nu cred în spusele oficialilor de la Cluj şi îmi doresc ca aceste lucruri să nu se transforme, de fapt, într-o presiune intenţionată, însă, inutilă pusă pe cavalerii fluierului.
Înţeleg supărarea legată de pierderea unor partide, înţeleg şi unele greşeli de arbitraj, însă, tot timpul, în sport trebuie să mergem înainte şi să facem totul pentru a câştiga „bătăliile” viitoare. Sunt convins că partida cu CFR va avea loc şi sunt convins că alb-violeţii vor produce o nouă surpriză plăcută în Liga I” a fost mesajul postat de Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş. M.D.