Tichete de masă pentru nevoiași!

0

 

Peste 8.000 de tichete pentru mese calde vor fi oferite persoane vulnerabile din județul Argeș. Acestea sunt pe suport electronic și pot fi utilizate doar pentru mâncare caldă. Nu se poate primi contravaloarea în bani. M.S

Instituția Prefectului Argeș a recepționat joi 8373 de tichete sociale pentru mese calde, sub formă de carduri electronice. În perioada imediat următoare, reprezentanții Primăriilor din județ vor ridica de la sediul Instituției Prefectului tichetele electronice și le vor distribui persoanelor beneficiare. Tichetele sociale sunt oferite de Guvernul României și sunt finanțate din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

 

Programul este implementat în județul Argeș de Instituția Prefectului. Astfel, vor fi  acordate tichete sociale pentru masă caldă, în valoare de 180 lei, persoanelor aflate în categorii vulnerabile – bătrâni cu venituri mici şi oameni fără adăpost. Sunt eligibili să primească tichete pentru masă caldă, persoanele care au cel puţin 75 de ani şi care primesc diverse indemnizaţii de la Casa de pensii, dar care au o valoare mai mică sau egala cu pensia minimă, în valoare de 800 de lei în prezent, precum și persoanele, familiile fără adăpost, inclusiv cele care au fost evacuate, dar şi familiile cu copii, fără domiciliu stabil, în special cele monoparentale.

 

Tichetul social pe suport electronic pentru mese calde are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea serviciilor de servire a mesei calde pentru care au fost emise.

Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde.