Se închid restaurantele și cafenelele în alte localități din Argeș!

1

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât în ședința de joi, 5 noiembrie, impunerea unor măsuri suplimentare în mai multe localități din județ, în conformitate cu prevederile H.G. nr.856/2020, anunță Prefectura Argeș. 

O serie de măsuri vizează localitățile Suseni, Ciomăgești, Moșoaia și Valea Iașului, în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Acestea se vor aplica începând cu data de 6 noiembrie 2020, pentru o perioadă de 14 zile și sunt următoarele:

-Se suspendă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
-Se suspendă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, cu excepția persoanelor cazate în aceste unități;
-Se suspendă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

În localitățile Mioveni, Câmpulung, Mozăceni, Corbeni, Pietroșani, Vedea, Botești, Vulturești și Budeasa, incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 1,5 şi mai mică de 3/1.000 de locuitori. CJSU a hotărât, în cazul acestor localități, următoarele:

– Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, în intervalul orar 6,00 – 23,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
-Se permite activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în intervalul orar 6,00 – 23,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
-Se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 6,00 – 23,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului

Măsurile intră în vigoare începând cu data de 06.11.2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile.