L-a atacat cu cuțitul pentru droguri și bani!

0

  • Tâlhărie între doi consumatori



Doi tineri în vârstă de 25 de ani, au băut împreună până nu au mai știut de ei și au cosumat substanțe cu efect psihoactiv. La un moment dat, unul dintre ei a vrut să-i fure gazdei banii și substanțele etnobotanice rămase după cosum. Totul a degenerat ajungându-se la tâlhărie. Deși a comis o faptă cu violență, decizia judecătorilor a fost una surprinzătoare.


Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, Andrei D., de 25 de ani, din Bascov, era acuzat de tâlhărie calificată. A fost trimis în judecată în luna martie, anul acesta, fapta fiind comisă în luna iunie a anului trecut. Din datele de anchetă reiese că pe data de 13 iunie, Andrei D. a mers acasă la un amic, într-un apartament pe strada Exercițiu. Cei doi, au băut împreună și au consumat substanțe etnobotanice. Fiind sub efectul drogurilor ușoare dar și al alcoolului, Andrei D. a vrut să-i fure gazdei banii şi substanţele rămase. Partea vătămată l-a prins şi atunci, ca să scape, Andrei D. a luat un cuţit de bucătărie şi l-a ameninţat. Astfel a reuşit să fugă cu 830 de lei. În faţa blocului, a aruncat cuţitul în nişte arbuşi, acolo fiind găsit de anchetatori în timpul cercetărilor.
Când a început procesul, cel cauză a fost de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, ceea ce l-a ajutat să obţină o sentinţă mai blândă.
Condamnare cu suspendare
Procesul a avut câteva amânări, după ce, atât inculpatul cît şi martorii au lipsit de la şedinţele de judecată, fiind nevoie de mandate de aducere. Zilele trecute judecătorii au dat pronunţarea. Andrei D., a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru tâlhărie calificată, dar cu suspendare. Are interdicţia de a comunica în vreun fel cu partea vătămată sau cu membrii familiei acesteia. A fost impus un termen de încercare de 3 ani, timp în care va trebui să se supună măsurilor de supraveghere. Inculpatul are şi obligaţia să înapoieze suma furată, respectiv 830 lei dar şi de a presta muncă în folosul comunităţii. „…impune condamnatului să execute obligaţia prevăzută de lit. b a art. 93 alin. 2, constând în aceea de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 c.p. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, respectiv în cadrul Primăriei Mun. Piteşti sau Primăriei Mun. Bascov”, se mai precizează în sentinţă. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.