Femeie amendată după ce i-a înjurat pe jandarmi!

0



O patrulă de jandarmi aflaţi în timpul unei acţiuni au depistat un bărbat care nu purta mască de protecţie. Au vrut să-l amendeze dar în timp ce îi cereau să se legitimeze a intervenit o femeie care se afla în apropiere. Ceea ce a urmat i-a uimit până şi pe oamenii legii. 


„Jandarmii care se aflau într-o acțiune punctuală au aplicat unei femei în vârstă de 40 de ani trei sancțiuni contravenționale în valoare de 5000 de lei pentru adresarea de cuvinte jignitoare oamenilor legii, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității sale și pentru faptul că a împiedicat jandarmii să legitimeze o altă persoană”, declara maiorul Flavus Tănase purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş.
Femeia a intervenit, deşi nu avea nicio legătură cu bărbatul legitimat şi a început să-i apostofeze pe jandarmi. Practic îi certa pe aceştia că vor să-l sacţioneze pe individul care nu respectase măsura obligatorie a purtării măştii de protecţie. Nu doar atât dar şi când i s-a cerut ei să se legitimeze a refuzat. A început să-i înjure pe jandarmi şi să îi jignească. Atitudinea scandaloasă a dus la sancţionarea ei. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.