Petrecăreţii au dat „darul” de două ori!

0
0



O petrecre de majorat organizată ilegal într-o pensiune din comuna Rucăr a fost sistată de poliţişti în seara de 6 noiembrie. Oamenii legii au mers în control şi au constatat că zeci de tineri petreceau, în ciuda restricţiilor impuse din cauza pandemiei. La sosirea agenţilor, unii dintre petrecăreţi au fugit. Atât organizatorul evenimentului, cât și reprezentantul pensiunii au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei fiecare, conform Legii 55 din 2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Cercetările au continuat fiind depistaţi şi amendaţi o parte dintre participanţi, exact cei care au dispărut. Astfel aceştia au dat „darul” de două ori: o dată sărbătoritului şi o dată ca sancţiune. „Ca urmare a depistării, în seara zilei de 06 noiembrie a.c., a unui eveniment privat, la o pensiune de pe raza localității Rucar, la care participau 50 de persoane, polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat verificările pentru identificarea persoanelor participante și luarea măsurilor legale care se impun. Astfel, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 de lei, persoanelor care au participat la evenimentul respectiv” a anunţat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.