Intrarea Maicii Domnului în Biserică

0

  • Mâine este mare sărbătoare

Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia este sărbătorită de credincioși, sâmbătă, 21 noiembrie. Este prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului. Intrarea Maicii Domnului în Biserică este o sărbătoare a Luminii, aducătoare de noroc și bucurie.
Dezlegare la peşte în Postul Crăciunului
În această zi este dezlegare la peşte. Părinții Maicii Domnului au fost Sfinții Ioachim şi Ana. Lipsiţi de copii, dar cu credință în Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinți, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Un înger le vesteşte că vor avea o fată pe care o vor numi Maria. Sfinții Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu. Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani.
Previziuni referitoare la vreme
Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna. Dacă în noaptea de Vovidenie va fi cer senin, anul viitor va fi secetos şi pomii nu vor avea rod bogat ; în schimb, dacă ninge, va urma o iarnă cu multă zăpadă şi un an roditor. Dacă în ziua praznicului este soare, va urma o vară secetoasă; dacă este nor şi în jurul nostru este o atmosferă apăsătoare, în timpul anului apar tot felul de epidemii. În schimb, dacă ninge, va urma o iarnă grea. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Vovidenie se ung uşile şi ferestrele cu usturoi, pentru a învinge spiritele rele care sunt active în această zi. În mediul rural, fetele necăsătorite, care vor să-şi afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul, vede chipul ursitului. Sărbătoarea este cinstită de credincioşi prin evlavie şi prin ofrande. Numeroase bucate de post, peşte şi lumânări sunt duse la biserică şi sfinţite; apoi, aceste ofrande sunt împărţite copiilor şi săracilor din comunitatea respectivă. În ajunul sărbătorii, copiii din diferite zone ale ţării practică un ritual: ei pun crenguţe de măr într-un vas cu apă în care adaugă şi agheasmă. Vasul respectiv se aşază într-un loc călduros, unde să pătrundă lumina. Până la Anul Nou, acele crenguţe de măr înmuguresc şi înfloresc. La pragul dintre ani, copiii care au îngrijit crenguţule merg la rude şi la prieteni şi le sorcovesc cu aceste ramuri binecuvântate prin ritualul tradiţional practicat la sărbătoarea Vovideniei. De-a lungul timpului, s-a dovedit că persoanele sorcovite cu crengile de măr înflorite sunt apărate în acel an de boli, de pagubă şi de întâmplări dramatice.
La biserică se  fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă. În anumite localităţi din Nordul ţării, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă pentru că, potrivit tradiţiei, lumânarea albă, dincolo de ultimul hotar al vieţii, nu se stinge niciodată. I.Ivănoiu