Consultații la policlinică numai cu programare!

0

  • La Câmpulung



Primarul Elena Lasconi, alături de managerul Spitalului Municipal, Mădălin Iordache, şi consilierul pe probleme medicale, Andrei Aron, a organizat a doua conferinţă de presă, de la instalarea în funcţie, pe subiectul Sănătăţii câmpulungene.


Tema discuţiei a fost rezultatul muncii derulate timp de o lună şi jumătate, cu costuri aproape de zero, acţiune întreprinsă la Policlinica din Câmpulung. S-a implementat un soft, care stă la baza pregătirii accesului în instituţiile publice numai pe bază de programare, proces care se doreşte a fi implementat în următorii doi ani. Astfel, vor fi eliminate în totalitate cozile şi vor fi protejaţi câmpulungenii şi muscelenii de riscurile pandemiei, care se va întinde în timp. Creatorul softului este Cristi Cloţ, care dezvoltă pentru Primărie o platformă în acelaşi scop. Subiectul a fost dezvoltat de dr. Andrei Aron, care a explicat pentru câmpulungeni, prin intermediul presei, cum funcţionează softul. „Motivul pentru care facem această conferinţă este că vrem să propagaţi cât mai mult informaţia necesară, ca toată lumea să ştie că, de acum încolo, programările vor fi făcute strict la un singur număr de telefon, indiferent de specialitatea la care vrei să te programezi: 0248.510.200. Acest număr se centralizează la Policlinică, unde două persoane au fost alocate pentru a face programări.”, a afirmat acesta. „Din momentul în care programul va fi funcţional şi toată lumea îşi va face programările în el, nimeni nu va mai putea să intre fără o programare şi fără acest cod. Cei care vor veni mai devreme sau mai târziu nu vor putea intra. Ne gândim şi la varianta pentru urgenţe, pentru care vom găsi nişte portiţe în program, în aşa fel încât fiecare medic să aibă în program un timp alocat automat, ca să primească pe cineva care are nevoie urgentă de ajutorul medicului.”, a completat dr.Aron. Potrivit medicului Andrei Aron, se încearcă crearea unui centru de permanenţă, fiind extrem de important ca oamenii să aibă posibilitatea să-şi trateze anumite urgenţe.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.