Toboșarul unei Românii goale ca o tobă

17
2

  • Din punctul meu de vedere



Despre rezultatul alegerilor trebuie să vorbim în articolul de mâine deoarece rândurile pe care le citiți acum sunt scrise duminică dimineața.


Totuși, vreau să spun câteva cuvinte despre campania electorală.
Campania electorală poate fi definită prin frica de ambasadori. Toturor le-a fost frică, chiar și lui Klaus Iohannis. Cei mai înfricoșați au fost însă pesediștii deoarece ei știu, din trecutul apropiat, ce înseamnă să fii în dizgrația așa-zisei Europe.
Așa-zisa Europă ? Da, vorbesc despre Europa axei Berlin – Paris, cea care dorește și în mare parte a reușit să își subordoneze continentul prin derutanta structură numită UE.
Să revenim însă la oile noastre.
De frica ambasadorilor, PNL a renunțat de mult la România, accentul s-a mutat pe românii aflați în viață, românii de azi, cărora li se promite un trai mai bun cu bani europeni.
Evident că acești bani, așa cum vor veni, așa se vor și evapora, reintrând pe căi ocolite în conturile celor care acum fac pe mizericordioșii.
Liberalii se prefac că nu există țara, cu suveranitatea și proprietățile ei și s-au pus la dispoziția puterilor garante, dând semnal după semnal că vor îndeplini ceea ce li se va cere, întocmai și la timp.
Tema suveranității a fost interzisă de-a lungul campaniei, iar ambasadorii, care l-au lăsat în față pe cel al SUA, au fost fericiți de două ori. O dată pentru că se dospește un sentiment de neîncredere în America, a doua pentru că gurile naționaliste au grăit pe la periferia vieții politice.
La rândul său, PSD a evitat subiectele tabu, plusând în ceea ce privește salariile, pensiile, alocațiile și locurile de muncă, aspecte care se referă la români, nu la România. PSD a murit de frică să nu născocească laboratoarele statului paralel alte capcane care să îl tragă la vale, după ce de bine, de rău, a obținut un rezultat bun la alegerile locale.
Ambasadorii au suspectat însă PSD că joacă teatru, iar o dată revenit la putere ar încerca să preia, cel puțin parțial, controlul asupra țării. Probabil că legea prin care se interzic privatizările în domeniile strategice pentru doi ani i-a pus serios pe gânduri.
Este motivul pentru care ambasadorul SUA nu a pierdut niciun prilej pentru a exprima susținerea față de Guvernul Orban și rezerva față de PSD, pe care l-a criticat frontal.
Nu știu cine a fost autorul strategiei PSD, dar mi s-a părut una pe cât de riscantă, pe atât de inteligentă. Partidul a luat distanță față de naționaliști și i-a debarcat pe cei cu probleme penale. Ciolacu a tăcut cu privire la controlul Justiției, problema amestecului serviciilor în dosare a fost exclusă de pe ordinea de zi.
PSD și-a dorit să pară ireproșabil în ochii partenerilor strategici și, într-un anumit sens, chiar așa s-a prezentat.
Riscul a fost acela de a pierde electorat, dar din fericire pentru Ciolacu, PER și AUR nu și-au calculat bine pașii.
Îți e aproape milă să observi cum PSD s-a străduit în ultimele luni să arate că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase, iar în ce privește spălatul pe mâini al liberalilor de problemele naționale nu poate să îți trezească decât silă.
PNL s-a predat în timpul campaniei electorale, PSD a sugerat că se poate preda și el, la nevoie.
Este clar însă că marile puteri nu au dat vrabia din mână pe cioara de pe gard și s-au temut de spiritul național al social – democraților. În fond, Dragnea nu a murit și chiar dacă pun batista pe țambal, mulți pesediști îl regretă.
Una peste alta, frica de ambasadori a scos de pe agenda campaniei electorale exact ceea ce nu trebuia scos, adică România.
Tema a fost pasată spre PER și AUR, pentru a se dovedi că este pierzătoare și caducă.
În această situație, singurul care a tulburat apele a fost Klaus Iohannis cu frica lui animalică față de PSD și, parțial, față de USR. Zadarnic l-au asigurat ambasadorii și generalii că situația este sub control indiferent cine câștigă alegerile.
Orgoliul bolnav și teama lui Iohannis au legitimat PSD.
În acest moment, pare că indiferent de rezultatele de duminică, pe care acum nu am cum să le știu, alegerile au fost cîștigate de ambasadori. Cred însă că suspiciunea lui Iohannis, singurul care poate pierde enorm pe persoană fizică, spune altceva și anume că PSD trăiește și rămâne un pericol pentru interesele străine.
Alegerile încă au sens în măsura în care considerăm că PSD nu s-a predat și totul e o strategie românească de genul să te faci frate cu dracul până treci puntea.
Totuși, PSD va fi în opoziție, una grea, adâncă, asemănătoare cu somnul cel de moarte de care vorbește Imnul Național.
Important este că social-democrații intră în opoziție destul de blindați, oarecum invulnerabili, lăsând PNL în bătaia vânturilor și a ploilor.
Ieșirea din istorie nu e pentru cine se pregătește, iar după ce își va îndeplini treburile murdare, nu este exclus ca stăpânii să se descotorosească de partidul lui Iohannis.
Repet, nu știu, în acest moment, rezultatul alegerilor și, sincer să fiu, nici nu am intuiții clare. Singurul lucru pe care îl pot susține fără teama de a greși este că PSD va rămâne în opoziție.
Nu cred că vaccinarea și reintarea în normalitate vor ajuta PNL să se redreseze și am convingerea că dreapta se va eroda și vor urma tensiuni sociale de acum într-un an.
Cândva, nu se știe când, PSD va fi lăsat să fie din nou toboșarul politic.
Toboșarul unei Românii goale ca o tobă.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi


17 COMENTARII

  1. Lasa tobosarii si cantaretii. La alegerile din SUA, apareau mare si frumos procentele fiecarui candidat pe ecran la acest ziar. Acum, practic cand este vorba de cine ne va conduce urmatorii 4 ani, pauza. Deci daca nu are PSD o majoritate covarsitoare, nu are rost sa mai afisati, Asta e gandirea voastra? Hai ca nu-i rau sa mai stea in opozitie vreo 4 ani 🙂

  2. Nu știu cine a fost autorul strategiei PSD, dar mi s-a părut una pe cât de riscantă, pe atât de inteligentă. Partidul a luat distanță față de naționaliști și i-a debarcat pe cei cu probleme penale. Ciolacu a tăcut cu privire la controlul Justiției, problema amestecului serviciilor în dosare a fost exclusă de pe ordinea de zi. PSD și-a dorit să pară ireproșabil în ochii partenerilor strategici și, într-un anumit sens, chiar așa s-a prezentat. Riscul a fost acela de a pierde electorat, dar din fericire pentru Ciolacu, PER și AUR nu și-au calculat bine pașii.

    Iar aţi tras pe lângă poartă, domnule Smeureanu, AUR a luat mai ales din voturile PSD-ului.

    Important este că social-democrații intră în opoziție destul de blindați, oarecum invulnerabili, lăsând PNL în bătaia vânturilor și a ploilor.

    Aici e din fabula cu vulpea si strugurii acri.

    Mâine o veţi da la întors, cum aţi avut iarăşi dreptate. Şi cu nişte citate savante, pe post de acoperire!

  3. Se simte tristetea in cele scrise azi. In fond, a fost o batalie intre stanga ,reprezentata de PSD(pana ieri izolat in Europa, de azi izolat si intern) si dreapta, obligata acum sa se aseze la masa si sa guverneze tara asa cum o fac unii dintre reprezentantii ei in Oradea, Cluj,Alba Iulia,Timisoara,Sibiu sau Arad!
    Iar PSD sa nu uite ca puteau avea , daca-si doreau,guvernarea in primavara. Au preferat sa stea pe margine si sa-i lase pe altii sa-si rupa gatul cu pandemia. Nu s-a intamplat asta, iar urmatoarea sansa o vor avea peste 4 ani. Cel putin!
    PS Vad ca pana acum sunt doar comentarii asumate, anonimii din ceata riciulienilor sunt inca prin tufisuri…Astepta inserarea!

    • pai asa fac intotdeauna, cica trag concluziile. si ca sa nu fie contrazisi, s-a dezactivat si setarea de acordare a notelor. erau mici sau mediocre, nu mai e nici posbilitatea de a acorda plus sau minus articolelor lui gheorghe.

    • Iar te mănâncă…nu te-ai săturat. După mizeriile postate la editorialul trecut, trebuia să te duuuuci…(în compensație, un huooooo sincer!). Fără A. Riciu sunteți singuri și triști. Ce să mai comentăm, P.S.D. a câștigat alegerile. Iar în tufiș ești doar tu și un ,,material” urât mirositor). Votul este o palmă grea pe obrazul dreptei inepte, pe obrazul (de fapt tovalul) malacului retard și al părții de Europă care ne vrea (doar) servitori. Așa ca tine! Ar fi foarte bine ca dreapta să coaguleze o majoritate parlamentară; ar intra și ,,românii” cu nasul în rahat până la fund, ca să se sature și să le vină mintea la cap.
      P.S. Ca să vezi cât de fraier ești, află că eu, așa cum am promis, nu am fost la vot. Și la o adică, pot vota cu liberalii adevărați, în fond am o profesie liberă, în timp ce tu esti un taliban politic, cu idei puține și fixe și nu cred că îți câștigi existența dintr-o afacere proprie, dar poate mă înșel, și mersul cu vacile la pascut reprezintă o profesiune independentă și asumată (dacă nu cumva ești un pensionar ,,verde”). Hai să trăiești, chiar prost nu ești și ne trebuiești!

      • Sunteți modest, „stimabile” („fără riciu sunteti triști”). Restul, jigniri brute, ca de obicei. Și voiai odată să participi intr-un grup de pamfletari fini… Te irosești degeaba, sunt lucruri mai bune de făcut. Poate doar atâta poți.

      • Constat o doza tot mai mare de nesimtire, din pacate incurabila. Fraierul, in toate tarile care se respecta,este ala care nu voteaza. Face parte din ABC-ul democratiei!
        Nu mi-e clar ce e aia o profesie libera, eu unul depun anual declaratia unica iar codul meu CAEN se incadreaza la profesiile liberale. De zeci de ani!
        Si cu toate ca este obligatoriu sa ai in Parlament si un partid de stanga , spre deosebire de tine,eu nu ma inchin la moastele lui Dragnea,Dancila,Firea sau Ciolacu, chit ca nu recunosti! Se simte insa damful, oricat te-ai ascunde.
        Iar chestia cu „fara Riciu” arata cat de plin esti de tine. Din fericire asta se trateaza. Daca vrei!
        Inchei (vreau sa vad finalul la handbal)spunandu-ti ca incepi sa semeni tot mai mult cu un celebru admirator al tau,doar diacriticile va deosebesc. Prea putin!Prea gretos!

  4. Dl. Smeoreanu ‘aduna’ argumente pentru a arata ca PNL este supus strainatatii, iar PSD mai tine un pic la suveranitatea nationala.

    Nu va aduceti aminte ca PSD a incercat sa mute ambasada Romaniei in Israel de la Tel Aviv (capitala recunoscuta international) la Ierusalim? Un gest de slugarnicie fata de SUA lui Trump, gest barat la timp de Johannis.

    P.S.
    Exista PSD-isti care il regreta pe Dragnea?
    Hmmm… nu se prea vad acesti PSD-isti, dar s-a vazut Gabriela Firea care a tunat si a fulgerat contra lui Dragnea inainte si mai ales dupa condamnare.
    La un moment dat chiar Viorica Dancila, dupa pierderea functiei de prim ministru, a declarat ca Dragnea a facut presiuni si asupra ei pentru modificarea legilor penale ca sa-l faca scapat.
    Chiar si fostul ministru al justitiei, dl. Toader, a pomenit de presiuni venite dinspre Dragnea pentru a forta o ordonanta de urgenta in sensul dorit.

    Cred ca doar V.Olguța nu s-a dezis de Dragnea, dintre PSD-istii cu oarecare vizibilitate.

    • În primul rând ,,pamfletar fin” este o expresie cam pleonastică. Pot posta în schimb ironii fine dar n-am ,,clienți” pricepători. Altfel, vezi de treaba lu’ matale că, în ceea ce te privește, la ,,texte” (și chiar ortografie) mai e mult până departe.

      • Nu este „cam pleonastică „; oricum la tine, totul este „cam” (foarte relativ).
        Care „ironii fine”? Dă ceva exemple din ironiile tale fine, poate le vedem împreună.
        Care texte si care ortografie? Exemple.
        Poate ești prea nervos, îți pierzi ușor firea, folosești jigniri, injurii și logica dispare din „textele” tale. Asta ar putea fi o circumstanță. Dar numai tu poți rezolva problema asta și ar fi bine nu numai pentru tine.

          • Poate că dl. A. Riciu nu este atât de arogant/lipsit de smerenie încât să nu se considere inclus și Domnia Sa în turma de omuleți, gâște cum spune zicătoarea invocată, din care facem parte. Lipsa de smerenie (modestie) dăunează grav dezbaterii, comunicării, vieții sociale.
            Dar, poate că dl. Riciu nu se semnează decât cu numele său, nu cu „anonim”, cum mulți preferă după ce comentariile de pe acest site au devenit jigniri adresate unor nume/pseudonime. În fapt, cu toții (iertați-mi generalizarea) suntem niște (quasi) anonimi.

        • Comentatorul „A. Riciu” este suparat pe mine care semnez de la o vreme cu pseudonime ce se vor „ironii fine” la pseudonimul dumisale.
          Pseudonimele mele care il ataca (in mod voit) sunt:
          „Aga Riciu”
          „Pana Riciu”
          si vor mai urma si altele.

Comentariile sunt închise.