- Aniversare online!
Anul acesta Colegiul Național Pedagogic „Carol I” a aniversat 153 de ani. Este colegiul în care domnitorul a făcut prima vizită la această instituție de învățământ. Carol I a iubit această școală și Câmpulungul. A donat bani și a fost preocupat ca școala să aibă un corp profesoral de calitate și material didactic adecvat. Este colegiu vizitat de președintele țării Klaus Iohannis, dar și de mulți deminitari din țară și străinătate de-a lungul timpului.
”La prima ei înființare, în anul 1867, școala s-a început mai cu temei în ziua de 30 noiembrie 1867 când a fost vizitată și inspectată pentru prima oară de Augustul ei fondator. […] Având în vedere toate acestea, am onoarea a vă propune, Domnule Ministru, să binevoiți a încuviința ca această instituție să fie pusă sub patronul religios al Sf. Apostol Andrei, serbând în toți anii ziua de 30 noiembrie, cu ceremonialul cuvenit, ca o aniversare pentru fondarea acestei școli și ca amintire pentru prima vizită cu care a fost onorată de Înalții ei fondatori.”
– Director George Radu MELIDON / 27 noiembrie 1868 -.
Elevii de aici sunt implicați în proiecte internaționale iar cu această ocazie au primit salutări de la Haga și New York.
,,Dragă vizitatorule, mă numesc Jaapjan Rijlaarsdam și sunt președinte al Fundației Olanda România de la Haga. De 18 ani avem o colaborare caldă și productivă cu grandioasa dumneavoastră școală.
Împreună cu directorul George Radu și echipa sa entuziastă de profesori am oferit unui număr de 1000 de studenți și profesori ai colegiului Câmpulung sau Gdynia și de a întâlni studenți din multe alte țări. Au participat la proiecte pline de impresii noi și care vor rămâne în minte și inima lor pentru totdeauna sper, învățând ce înseamnă să trăiești în Uniunea Europeană, să înțelegi alte culturi și să îți faci prieteni noi în toată Europa și să descoperi că ești la fel ca toți ceilalți tineri.
Fiți mândri că școală vă oferă astfel de oportunități zilnice. Vă felicit pe toți din toată inima, cu ocazia aniversării a 153 de ani ai excelentei dumneavoastră instituții”. Bogdan Radu