S.M.
Odată cu extinderea capacității secției ATI Covid, din cadrul Spitalului Mioveni, au fost redimensionate și instalațiile de oxigen.
Astfel, pentru a asigura nu doar consumul necesar de oxigen, dar și un stoc de rezervă, primăria Mioveni și conducerea spitalului au luat decizia schimbării stocatorului de oxigen, mărindu-se astfel capacitatea de la 3.000 la 10.000 de litri. Pentru noile paturi care funcționează în cadrul secției ATI, au fost realizate noi prize de oxigen și de aer medical, lucru care crescuse considerabil consumul.
În prezent situația a fost rezolvată, iar sectia ATI destinată exclusiv tratării persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 va fi funcțională la capacitate maximă începând din acest weekend.
Secţie redeschisă
După cum se știe, secția ATI destinată exclusiv tratării persoanelor infectate cu COVID a fost redeschisă la Spitalul Mioveni, la începutul săptămânii trecute. Pentru că secția funcționa inițial cu un număr redus de paturi, autoritățile județene și locale ai hotărăt exinderea capacității de spitalizate în cadrul secției de terapie intensivă până la maximum 20 de paturi. În prezent, după redimensionarea secției, funcționează un număr de 12 paturi, urmând ca până în weekend să se amenajeze spațiile disponibile din același corp de clădire, în care vor funcționa restul paturilor necesare secției ATI Covid. În această scurtă perioadă de timp au fost depuse eforturi considerabile pentru mărirea capacității secției, oferirea unor condiții cât mai bune de funcționare, amenajarea și adaptarea spațiului disponibil, crearea unor circuite medicale, redimensionarea instalațiilor de oxigen și a stocatorului de oxigen, precum și realizarea unor noi prize de oxigen și aer medical. S.M.