Importa din Germania amortizor de armă!

0

Săltat de poliţişti în timpul percheziţiei

Ieri dimineaţă au avut loc trei percheziţii la Bucureşti şi în judeţul Argeş. Acţiunea a fost coordonată de la nivel central, în colaborare cu autorităţile germa­ne. Doi dinte cei vizaţi sunt argeşeni, unul fiind deţinător legal de armă. Autorităţile îi suspectează de contra­bandă cu amortizoare, dispozitive interzise în România.
„Polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. efectuează 3 percheziții domiciliare, în municipiul București și în Județul Argeș, la regimul armelor și munițiilor. Acțiunea se desfășoară în cadrul Operațiunii SILENCER 2020, în cooperare cu Poliția Germană, în vederea scoaterii din circuitul ilegal a unor dispozitive interzise la deținere (amortizoare de zgomot), introduse în România prin contrabandă calificată. Operațiunea se desfășoară împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș și beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Institutului Național de Criminalistică și al luptătorilor S.I.A.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române” este comunicat de presă, transmis de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Doi bărbaţi duşi la audieri
În judeţul Argeş au avut loc două descinderi, una în Piteşti şi cea de a doua, la Ştefăneşti. Au fost verificaţi doi deţinători de armă, unul legal şi altul ilegal. La percheziţia din Piteşti unde locuia deţinătorul legal, a fost găsit un amortizor pentru o armă de calibrul 30 mm. Dispozitivul a fost comandat din Germania, fiind primit prin colet. Acasă la piteştean, oamenii legii au găsit şi documentele de achiziţionare şi livrare. Se bănuieşte că acesta folosea amortizorul la braconaj. Poliţiştii aveau mandate de aducere pe numele celor doi, ambii fiind duşi la audieri la Bucureşti. M.Sandu­