Salvamontistii argeșenilor avertizează că în masivul Făgăraș este risc crescut de avalanșă. În acest moment, stratul de zăpadă măsurat la stația meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2000 Transfăgărașan, este de 83 centimetri, iar riscul de avalanșă este de gradul 3 (însemnat) la altitudini de peste 1800 metri și 2 (moderat) sub această altitudine, pe o scală 1-5. Traseele montane din judeţul Argeş, care acced către creasta Făgărașului, precum și traseul de creastă al Făgărașului, Iezerului, Pietrei Craiului și Leaotei sunt și vor rămâne închise până la sfârșitul iernii. Potecile nu mai sunt vizibile, la fel ca și marea majoritate a semnelor de marcaj, abordarea fiind strict alpină. Pe versanti, sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în strat de peste 30 de centimetri, peste stratul existent deja, înghețat, existând toate conditiile alunecării cu ușurință și apariția de avalanșe însemnate cantitativ. În urma viscolirii, s-au format troiene de 100-150 centimetri de zăpadă fără coeziune. Prognoza meteo pentru urmatoarele zile este în încălzire, ceea ce va duce cel puțin la mentinerea gradului de risc. La îneputul noului an vremea se va încălzi, astfel că se așteaptă apariția avalanșelor de dimensiuni mari în special pe pantele cu orientare estică, deja încărcați cu plăci de vânt, iar după căderea întunericului, pe versanții nordici. Nu trebuie neglijat faptul că, în anii trecuți s-au produs avalanșe cu victime decedate în munții din țara noastră, astfel că nu trebuiesc subestimate sub nicio formă, avertismentele serviciilor Salvamont! Din pacate, in perioada 2010-2016, pe fondul unor ierni mai uscate si relativ mai calde, existenta pericolului de avalansa a fost minimizata, tot odată, crescând foarte mult numărul practicanților de sporturi de aventură, unii dintre aceștia, neluând î n seama acest risc. Ultimele trei ierni au fost deja cu o revenire la normalul cantităților de zăpadă, ceea ce a condus imediat și la înmulțirea cazurilor fatale cu turiști implicați în avalanșe, iar acum avem o a patra iarnă cu un debut întârziat, cu precipitații solide relativ puține, dar cu foarte mult viscol, ceea ce creează transport de zăpadă, creând plăci de vânt, foarte periculoase dacă sunt destabilizate. Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în munții Argeșului, este să nu incerce să urce pe traseele inchise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT. Deasemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasa a masivelor montane, în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinand cont ca la ora 16:48 este întuneric, mai ales dacă vă aflați în pădure de conifere. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi incălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar și o lanternă, pentru situaţiile în care ați putea fi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Deasemenea, trebuie evitată cu desăvârșire parcarea sau chiar oprirea autoturismelor la baza plantelor de zgomote acoperite de zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil. M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525