O fetiță de 10 ani și-a pierdut viața după ce a traversat strada fără să se asigure. Tragedia s-a întâmplat la Bradu, chiar în ziua de Revelion.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Bradu, care conducea un autoturism pe str. Principală din aceeași localitate, din direcția Pitești către Suseni, a accidentat o fetiță de 10 ani, din localitate, posibil pe fondul traversării neregulamentare.
Minora a fost preluată de un echipaj medical în stare de inconștientă și transportată la o unitate medicală, unde, din păcate, a fost declarat decesul.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525