Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a respins săptămâna trecută documentaţia depusă de către SNCFR pentru reabilitarea Gării Regale din Curtea de Argeş.
Asta după ce autorităţile din Bucureşti au constatat mai multe neconformităţi şi nereguli, cum ar fi aceea că arhitectul dorea să înlocuiască tâmplăria din lemn cu termopane, anunță financiarpress.ro. Membrii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice au cerut refacerea documentaţiei şi ca proiectul să aibă la bază principiul intervenţiilor minimale. Arhitectul va trebui să completeze documentația pentru a fi trimis dosarul spre avizare. Gara a fost inaugurată pe 27 noiembrie 1898, când a fost dată în folosinţă calea ferată Piteşti – Curtea de Argeş. Cu excepţia lui Carol al II-lea, al cărui sicriu a fost adus în februarie 2003 cu un vehicul militar, toţi regii înmormântaţi în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeş au fost transportaţi cu trenul. Gara regală a fost ridicată la dorinţa lui Carol I, care adora Curtea de Argeş. M.S.