Sanitas a pichetat Prefectura Argeș

0

  • În semn de protest față de refuzul Guvernului a le  acorda drepturile salariale cuvenite



Sindicatul Sanitas Argeș a organizat ieri o acțiune de protest constând în pichetarea Prefecturii Argeș între orele 12-13 de către 100 de membri din toate unitățile sanitare, DSP, Serviciul Județean de Ambulanță, unități de asistență socială și unități medico-sociale. Acțiunea face parte dintr-un protest organizat la nivel național de Federația Sanitas ca urmare a refuzului Guvernului  de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială.


Potrivit Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS, întrunit pe 5 ianuarie a.c., acest refuz  reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre  salariaţii din sănătate şi asistenţă socială îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 10 luni. Președinta Sanitas Argeș, Doina Fănică ne-a declarat: „După 10 luni de implicare în îngrijirea și tratarea pacienților cu SARS-CoV-2, după 10 luni de eforturi depuse de salariați, luni în care nu și-au putut efectua complet concediul de odihnă pentru că nu a avut cine să-i suplinească, aceștia au fost răsplătiți de către domnii guvernanți cu OUG 226/2020, prin care drepturile salariale sunt înghețate la nivelul anului 2019. Concret, o parte dintre salariați( infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, TESA, etc) nu mai beneficiază de creșterea de unu pe doi din diferența dintre salariul de bază din 2022 și cel actual. Există nemulțumiri în tot sistemul. În Argeș nu s-au acordat voucherele de vacanță pe anul 2020 la Spitalul Curtea de Argeș și Spitalul Costești, plus că nu s-a acordat la 5 spitale, printre care și Spitalul Județean și Pediatria, sporul de până la 30% pentru recunoașterea meritelor personalului care s-a implicat în acțiuni de combatere a noului coronavirus. În campania electorală am avut numai promisiuni. Foarte mulți colegi și-au manifestat dorința de a participa la protest dar nu s-a putut din cauza limitării numărului de participanți la 100”.
Cer acordarea stimulentului de risc
Consiliul Național al Federației SANITAS întrunit pe 5 ianuarie 2021, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat situaţia creată de apariţia O.U.G. nr. 226/2020 şi a decis organizarea unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări:
1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
2. Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată;
3. Acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială.
Pe lângă pichetarea de ieri, acţiunile organizate la nivel naţional de Federaţia SANITAS sunt:
– Lansarea unei petiţii on-line pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din Sănătate si Asistenţă socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020;
– Solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei create de apariţia O.U.G. nr. 226/2020.
– Redactarea unei scrisori deschise către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care să atragă atenţia asupra faptului că România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia.
– Informarea organizaţiilor sindicale internaţionale la care sunt afiliaţi despre situaţia creată de O.U.G. nr. 226/2020 în rândul salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială şi solicitarea unor acţiuni de susţinere a membrilor  de sindicat din partea acestora.
– Pichetarea sediilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.
În funcţie de rezultatul acţiunilor deja programate, Federaţia SANITAS va continua să organizeze forme de protest legale, în această perioadă, pentru susţinerea şi soluţionarea revendicărilor membrilor de sindicat. I.I. Foto: C.T