Trei absențe notabile

0



Atacantul Cephas Malele nu a putut evolua în partida cu FC Botoșani după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19 la sfârșitul anului trecut. Indisponibili pentru acest joc au mai fost mijlocașii Antun Palic și Robert Grecu, ambii cu probleme medicale. Staff-ul tehnic al argeșenilor speră ca aceștia să fie recuperați până la meciul de sâmbătă, de la ora 14.45, din deplasare, cu UTA Arad.
Croitoru, spectator
Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoșani, nu a putut sta pe vbanca tehnică la meciul cu FC Argeș. Tehnicianul moldovenilor a fost suspendat pentru acest joc după ce a fost trimis în tribună la partida cu FC Voluntari, din ultima etapă a turului, încheiată la egalitate, 1-1. Croitor a urmărit meciul din tribună, învelit într-o pătură, iar la final a părăsit nervos stadionul. Principalul botoșănenilor nu va sta pe bancă nici la meciul de astăyi cu Politehnica Iași, întrucât mai are de ispășit încă o etapă din suspendarea primită.
Ianovschi, la primul meci la Liga I
Pentru Mihăiță Ianovschi, partida cu FC Botoșanui a fost meciul de debut pe banca tehnică a echipei FC Argeș, tehnicianul antrenând până acum doar până la nivelul ligii secunde. Partida cu moldovenii a fost de bun augur pentru Ianovschi jr. care astfel și-a trecut în cont și prima victorie pe banca tehnică a unei echipe de Liga I. În această iarnă, conducerea clubului FC Argeș a decis să meargă pe mâna tandemului Andrei Prepeliță-Mihăiță Ianovschi, un cuplu de antrenori tânăr, dar ambițios. M.D.