Ca urmare a intrării în vigoare, începând cu 13 ianuarie 2021 a prevederilor H.G nr.4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 2.300 lei. Astfel, Casa Județeana de Pensii Argeș va modifica din oficiu, conform Legii nr.263/2010, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul de 2.300 lei. Începând cu 13.01.2021, contribuția individuală de asigurare socială pentru persoanele care sunt asigurate la venitul minim va fi de 575 lei/lună. Modificările se fac în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că în cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare social, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru asigurații care au încheiat contracte de asigurare socială în baza Legii nr.263/2010, o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. I.I.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525