Contribuția la pensii se poate plăti retroactiv pentru 6 ani

0

  • Pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, până la 31 august a.c.



Casa Județeană de Pensii Argeș anunță că în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă, până la data de 31 august 2021, persoanele care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public, au posibilitatea legală de a plăti retroactiv contribuția la pensii pentru 6 ani.


Conform OUG nr. 163/ 2020, persoanele care nu au calitatea de pensionari, pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagii asimilate stagiului de cotizare în sistemul public sau într-un sistem neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale.
Trebuie plătit minim 575 lei/lună
Persoana care îndeplinește condițiile mai sus mentionate, poate încheia cu Casa de Pensii Argeș un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă până la data de 31 august 2021. Contractul de asigurare socială, se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acestuia desemnat prin procură specială și casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reşedinţa persoanei. Aceasta va prezenta copia actului de identitate și va completa o declarație pe propria răspundere (formular tipizat) din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplinește următoarele condiții cumulative: nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia; nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii; la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar. Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale, sunt cele care se încadrează în perioada cuprinsă între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data încheierii contractului de asigurare socială. Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. Începând cu 13.01.2021, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este  de 2.300 lei. Începând cu 13.01.2021, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care se vor asigura la venitul minim, va fi de 575 lei/lună. Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale reglementată de legislaţia în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. I.Ivănoiu