De 20 de ani salva vieţi, acum va ajuta din Cer!

0
0



Marţi, Dumitru (Titi) Şimon, un ambulanţier în vârstă de 57 de ani, din Câmpulung, s-a stins din viaţă, fiind găsit fără suflare, în propria locuinţă. Se pare că, bărbatul ar fi suferit un infarct, deşi nu era cunoscut cu probleme cardiace sau cu alte afecţiuni cronice.


Alarma s-a dat marţi, în jurul orei 8.15, după ce colegii de serviciu ai ambulanţierului, de la Substaţia Domneşti, au observat că acesta nu venise la muncă.
Titi Şimon nu răspundea nici la telefon, astfel că, cei de la Substaţia Domneşti, au apelat numărul unic de urgenţă 112, solicitând intervenţia pompierilor.
Un echipaj de la Detaşamentul de pompieri din Câmpulung a ajuns în scurt timp la apartamentul în care locuia bărbatul din cartierul Vişoi din Câmpulung, şi, pentru că acesta nu dădea niciun semn de viaţă, au deblocat uşa şi au pătruns în interior. Ambulanţierul era căzut în baie, inconştient, fără semne vitale. Din nefericire, cadrele medicale de la SAJ, nu au mai putut face nimic pentru colegul lor, fiind declarat decesul. Dumitru Şimon timp de peste 20 de ani a lucrat ca ambulanţier la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş – Substaţia Câmpulung, transferându-se ulterior la Substaţia Domneşti. Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Luminiţa Paul a transmis următorul mesaj: „Ambulanța Argeş în doliu. Astăzi am pierdut un salvator, un om cu suflet mare. A fost găsit în propria casă fără suflare. Dimineaţă îl aşteptam la serviciu. Colegii sosiţi la faţa locului nu l-au mai putut ajuta. Dumnezeu să vă aibă în pază, domnule Şimon Dumitru (Titi)! Sincere condoleanţe familiei îndurerate!”.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.