- Descinderi la falsificatori
Ieri dimineaţă, au avut loc 32 de percheziţii în mai multe judeţe, între ele şi judeţul Argeş. Descinderile au fost organizate de procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Piteşti şi Prahova, la o grupare care falsifica documente pentru a obţine credite în numele unor pensionari. Beneficiarii de drept ai creditelor obţineau o sumă infimă din împrumuturile obţinute, restul fiind ridicate de suspecţi. Valoarea prejudiciului este de peste două milioane de lei. Oamenii legii au fost sesizaţi când creditele nu au mai fost plătite.
Au avut loc 32 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Călărași, Argeș, Dâmbovița și Prahova, vizând destructuarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Două descinderi au fost în Argeş, una la Piteşti şi cea de-a doua la Răteşti. Procurorii DIICOT au stabilit: „În fapt s-a reținut că, începând cu anul 2016, un număr de 11 suspecţi au constituit, pe raza municipiului București şi a judeţelor Buzău și Dâmbovița, un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, prin recrutarea unor persoane cu venituri modeste, pentru care au întocmit în fals decizii de pensionare și taloane de pensii, în vederea obținerii de finanțări de la numeroase instituții financiar – bancare. Gruparea infracțională a fost sprijinită și de către funcționari bancari care au facilitat obținerea de credite pentru persoanele recrutate de către membrii grupului, cunoscând faptul că documentele erau falsificate. S-a reținut faptul că persoanele recrutate au depus documentele falsificate la mai multe unități bancare ori instituții financiare nebancare (IFN-uri) obținând mai multe finanțări.
Gruparea a recrutat peste 100 de persoane pentru care a întocmit în fals documente privind veniturile obținute, suspecții însoțind persoanele recrutate la unitățile bancare ori nebancare, în vederea efectuării demersurilor necesare obținerii finanțărilor” se precizează într-un comunicat de presă.
Peste 100 de suspecţi
Indivizii ridicau banii şi ofereau celor care contractau creditele sume infime faţă de valoarea împrumutului. „Înainte de depunerea cererii de acordare a creditului la unitatea bancară, persoanele recrutate solicitau deschiderea de conturi bancare și obțineau carduri bancare pe care le înmânau membrilor grupării. Sumele obținute cu titlu de credit bancar erau retrase de pe cardurile bancare, însă nu în totalitate, pentru a putea fi achitate din soldul rămas una sau două rate, cu scopul de a îngreuna descoperirea fraudei. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoanele recrutate au primit o mică parte din sumele retrase de pe cardurile bancare (de regulă sume cuprinse între 1.000 – 1.500 lei). În cauză se efectuează cercetări faţă de un număr de 105 suspecţi. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este în sumă de 2.335.000 de lei”, mai spun procurorii DIICOT. M.Sandu