Protest de ziua Unirii!

0



Ieri a fost organizată o ceremonie la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza din Pitești, acolo unde, autoritățile locale au marcat 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. La festivităţi au participat prefectul județului, conducerea Consiliului Județean Argeș, a Primăriei Municipiului Pitești, a Garnizoanei Pitești, consilieri locali și consilieri județeni, parlamentari de Argeș și reprezentanți ai partidelor politice, ai asociațiilor de veterani și ai instituțiilor din județ. În acelaşi timp, în Piaţa Vasile Milea a avut loc un protest al poliţiştilor.


În cadrul ceremoniei au vorbit despre semnificația Unirii managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, primarul Piteștiului, Cristian Gentea și generalul Mircea Chelaru. De asemenea, cu această ocazie, prefectul Emanuel Soare a transmis un mesaj tuturor argeșenilor. “Îmi face o deosebită plăcere să fim împreună în această zi importantă pentru națiunea noastră, când sărbătorim împlinirea a 162 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească. Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza devenea domnitor al celor două principate, unirea fiind recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale. Din ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, Mica Unire, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu s-ar fi realizat, statul român a intrat în perioada sa modernă, prin reformele începute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, şi a făcut primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. (…) Unul dintre cele mai puternice simboluri ale sărbătorii de astăzi este Hora Unirii, care ne transmite un mesaj simplu dar profund: doar împreună vom reuși. Deși astăzi nu ne vom da mână cu mână, fizic, trebuie să fim mai uniți ca oricând, pentru a traversa criza sanitară și a limita efectele pandemiei de coronavirus. Prin măsurile luate de statul român, prin campania de vaccinare începută de curând și prin colaborarea dumneavostră, a tuturor cetățenilor, avem speranța revenirii la o viață normală. Căutând ceea ce ne unește și nu ceea ce ne desparte, vom putea transforma România într-o țară puternică și prosperă.
Provinciile istorice, Muntenia, Moldova și Transilvania, trebuie să fie unite prin proiecte de infrastructură și sunt convins că, în anii următori, vor fi realizate progrese importante în acest sens. Vă doresc multă sănătate, încredere în propriile forţe, ambiție și dragoste pentru România! La mulți ani tuturor românilor!”, a transmis prefectul Emanuel Soare. Pe durata festivităţilor, mai mulți membri din cadrul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor au protestat la Pefectură, în Piaţa Vasile Milea. Aceştia şi-au manifestat în acest fel nemulţumirile privind decizia de îngheţare a salariilor luată de Guvern. Un salariul minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, aplicarea corectă a legislației sunt doar câteva dintre revendicările poliţiştilor. „A fost un protest anunţat care înţeleg că se face în toate oraşele din ţară. Am stabilit o întâlnire la Prefectură pentru mâine (n.r astăzi) la ora 12.00, cu o delegaţie din partea dumnealor. Eu am avut o întâlnire săptămâna trecută cu liderii Cartel Alfa. În măsura în care noi putem ajuta cu ceva, să ajutăm! O să transmitem către Ministerul Administraţiei şi Internlor, către Guvern, nemulţumirile dumnealor”, a precizat Emanuel Soare cu privire la acest protest. M.Sandu

„Hora Unirii” virtuală, la Mioveni
Ieri s-au împlinit 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, ocazie cu care Centrul Cultural Mioveni a pregătit câteva evenimente culturale, fără public şi care au putut fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției.
Printre acestea s-a numărat și o invitație la o „Horă a Unirii” virtuală. Astfel, toți cei care au vrut să participe la acest eveniment o au postat o fotografie în care să se surprindă cu mâinile ușor depărtate de corp, lăsând impresia participării la o horă. Cu imaginile trimise de participanţii la horă, urmează să fie realizată o horă virtuală. Tot de Ziua Unirii a fost ţinută şi transmisă online Prelegerea cu tema “Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859”, de către Managerul Muzeului Județean Argeș, Lect. Univ. Dr. Cornel Popescu,au mai avut loc alocuțiuni ale primarului Ion Georgescu şi managerului Centrului Alin Călinescu despre însemnătatea acestei zile şi momente artistice susţinute de Ansamblul Doruleţul. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.