Ştiri de la IPJ

0



Amenzi de peste 30.000 lei
Marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe fondul condiţiilor meteo specifice de iarnă, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 172 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 10 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Conducea fără permis
Iosif G, de 31 de ani din Căteasca a fost prins marţi, de poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni în timp ce conducea un autoturism pe DJ 702G, pe raza localităţii de domiciliu, fără a poseda permis de conducere. Pe numle lui a fost întocmit dosar penal. Dacă va fi găsit vinovat, riscă înschisoarea de la 1 la 5 ani.
Conducea băut
În ziua de 26 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golesti au depistat un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Valentin Ionuț C., despreel fiind vorba se îndrepta din direcţia Câmpulung spre Pitești, şi avea o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. M.S.