Ce mai fac colegele de serie ale CS Mioveni

0



■ Cantonament la Timișoara
Aflată în cantonament la Timișoara, Pandurii Târgu Jiu a câștigat cel de-al treilea amical al iernii. După succesul cu CSC Dumbrăvița, scor 1-0, și eșecul usturător cu Ripensia, scor 0-4, echipa antrenată de Călin Cojocaru a învins, marți după-amiaza, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, ocupanta locului 6 din Seria a 8-a a Ligii 3. Gorjenii s-au impus cu 1-0, prin golul lui Marian Habet, mijlocaș originar din Rovinari, adus toamna trecută de la FC Botoșani 2.
■ Din victorie în victorie
Ripensia Timișoara a câștigat și al cincilea amical al iernii, jucat marți după-amiază cu Șoimii Lipova. A fost 2-1 cu ocupanta locului 2 în Seria a 8-a a Ligii 3, adversarul care a pus până acum cele mai multe probleme roș-galbenilor în meciurile test din 2021. Deși planul era ca și acest meci să se joace în satul Urseni, lângă Timișoara, vremea foarte ploioasă a dat peste cap gândurile ripensiștilor. Până la urmă, jocul s-a disputat pe terenul sintetic de la Baza 2 din Timișoara.
■ A venit un fost jucător de la CFR
Derick Chuka Ogbu (30 de ani), atacant nigerian care în trecut a evoluat în România pentru CFR Cluj, echipă căreia i-a adus și profit în urma vânzării sale, a semnat cu Universitatea Cluj. Ultima dată legitimat la Al Ittihad Al Iskandary, în Egipt, unde a jucat ultimul meci în primăvara lui 2019, Derick Ogbu vine din postura de liber de contract la ”U” Cluj, unde speră să-și relanseze cariera. În această perioadă de transferuri, ”U” Cluj și-a mai adus doi mijlocași foști la Poli Iași, pe albanezul-grec Donaldo Acka (23 de ani) și argentinianul Lucas Chacana (27 de ani), și pe fundașul Andrei Răuță (25 de ani), ultima dată la Petrolul. Sursa: www.liga2.prosport.ro. S.M.