Tineri amendaţi că se dădeau în leagăn!

0

O acţiune a poliţiştilor locali în par­cu­rile din Piteşti a adus mai multe amenzi unor tineri. Aceştia au fost sanc­ţionaţi că se dădeau în leagăn! Au fost date în total 14 sancţiuni.
Acţiunea a fost organizată în noaptea de luni spre marţi. Poliţiştii locali au mers în Parcul Prundu, în locul de joacă situat pe Aleea Oituz şi în Parcul Tineretului. Acolo au fost depistaţi mai mulţi tineri care foloseau leagănele copiilor, existând riscul să se rupă, dat fiind greutatea cu mult peste sarcina admisă. În plus, au fost găsiţi tineri care după ce au băut suc au aruncat cutiile pe jos, la fel şi ambalajele unor prăjituri. Cu toţii au fost sancţionaţi, fiind date în total 14 amenzi din cauză că prin comportamentul manifestat puneau în pericol integritatea mobilierului montat în locurile de joacă. Alţi tineri au fost prinşi fumând şi aruncând chiştoacele pe jos. Valoarea totală a acestora este de peste 1.400 de lei. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.