Poliţiştii i-au prins în horă!

0



O petrecre organizată la un restaurant din cartierul piteştean Prundu a fost întreruptă de poliţiştii Secţiei 4. Distracţia era în toi când au intrat oamenii legii în local, invitaţii fiind în horă.


Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti, au organizat o acţiune pentru prevenirea răspândirii COVID 19 la unitățile HORECA, ocazie cu care au descoperit că la un local era în desfășurare un eveniment cu caracter privat. S-a întâmplat duminică la un local din Prundu. În urma celor constatate, s-a trecut la stabilirea identității persoanelor participante, iar ca urmare a abaterilor, au fost date 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.500 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, după cum urmează. Primii amendaţi au fost cei care dansau, fiind date 20 de sancţiuni, în valoare de 3.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală – respectarea distanţării fizice şi portul măştii de protecţie. O amendă în valoare de 10.000 de lei, a fost dată reprezentantului agentului economic, care nu se află la prima abatere de această natură. Totodată, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Piteşti au efectuat verificări şi la sălile de jocuri de noroc de pe raza de competență a secției, fără a fi constatate nereguli. În cadrul activităților, polițiștii au adus la cunoștința reprezentanților agenților economici și a persoanelor desemnate pentru punerea în aplicare a prevederilor specifice, astfel încât atât angajații, cât și vizitatorii să conștientizeze obligaţia a se proteja față de infectarea cu virusul Sars-Cov2, prin purtarea măștii de protecție în incinte. M.Sandu