Supărat pe PSD

4
  • Din punctul meu de vedere



Văzând ce se întâmplă cu bugetul, prind momentul să spun că sunt supărat pe PSD. Eram supărat și înainte dar nu puteam să o zic fiindcă nu aș fi fost înțeles.
PSD trebuia să facă totul pentru a câștiga alegerile la o diferență mai mare decât a făcut-o, în așa fel încât să asigure o guvernare social – democrată. Este la mintea cocoșului, cum se zice, că într-o situația grea pentru populație, când pandemia încă nu dă semne de remisiune, este nevoie de un guvern de stânga, care să protejeze populația. Dreapta își poate intra în drepturi atunci când totul merge bine și economia, pe ansamblu, are nevoie de măsuri liberale.
Acum, populația și nu economia ca sistem era prioritatea principală.
De aceea sunt supărat pe PSD. Dacă ar fi avut o abordare mai puțin birocratică, mai altruistă, mai generoasă, oamenii lui Marcel Ciolacu ar fi putut câștiga alegerile mai bine decât au făcut-o sub conducerea lui Liviu Dragnea. Pandemia a scos la lumină incompetența și hoția celor care au guvernat în 2020, dependența lor de sponsorii care i-au susținut, respectiv capitalul multinațional. Ce condiții mai favorabile putea să își dorească PSD pentru a câștiga alegerile zdrobitor ?
Pentru a mă face înțeles, folosesc câteva cifre, din păcate mai vechi, din 2018.
Pe social media, partidul are 69.600 de oameni care urmăresc pagina principală, fiind în urma PNL și USR, și are în jur de 22750 de activiști online. Partidul are 509551 de membri, dublu față de PNL.
Probabil că și în 2020 a fost păstrată aceeași proporție.
Problema este că PSD nu a reușit să dea glas celor 600 – 700 de mii de membri cu carnet, cât cred că avea deja anul trecut, și nici milioanelor de simpatizanți, preferând punctajele de partid, mesaje corecte dar impersonale.
Ca să fiu mai explicit, voi spune că vecinii lui nea Ion, rudele și prietenii lui nea Gheorghe sunt mai interesați de părerea acestora decât de opinia liderilor de la București sau din capitala județului.
În social – media, comunitățile urbane sunt mai atente la ce spun directorii, directorii adjuncți, consilierii decât la ceea ce au de transmis oficialii din fruntea partidului.
Din păcate, nici în anul 2020 PSD nu a reușit să aducă la suprafață vocile secundare, opinia celor mulți și mai puțin favorizați de soartă, ceea ce, fie vorba între noi, continuă să facă și în continuare.
Urmăream în campanie cine vorbește. Vorbeau candidații la funcțiile mari din județ, la locale, iar la parlamentare vorbeau cei de pe listă. Sunt aceștia credibili ? Oamenii consideră că dacă ești direct interesat să ocupi o funcție, atunci ceea ce spui nu e chiar atât de important, fiindcă lupți în primul rând pentru tine și familia ta.
Cu totul altfel stau lucrurile când se implică cei din linia a doua, a treia, a patra, până la nivelul omului normal, fără alte interese decât acela de a avea ce pune pe masă.
La nivel de lideri, PSD a fost activ și suficient de inteligent, la nivelul capacitării eșaloanelor secundare și a românilor în demersul electoral a fost la pământ.
De ce s-a întâmplat asta ? Dintr-o mie de motive.
Aș vorbi, în primul rând, despre lașitatea unora care merg în viață la mai multe capete și care nu au dorit să se expună public. O mulțime de directori și adjuncți, de șefi de birouri și funcționari simpli au tăcut, iar acum culeg roadele tăcerii, văzându-și salariile înghețate și sporurile tăiate, iar celebrele tichete de vacanță prin care aveau asigurat un concediu decent, anulate.
Să nu uităm că toți aceștia au cont pe rețelele de socializare, dar au preferat să distribuie din cânt în când câte un mesaj de la centru, iar de cele mai multe ori nu au făcut nici asta. Ar fi fost interesant să vedem ce spun X, Y, Z despre situația politică, despre actul de guvernare, cu vorbele lor, din conștiința lor. Nimeni nu i-a capacitat, nimeni nu i-a ajutat să treacă peste comoditate și oportunism.
Fie vorba între noi, lașilor și comozilor nu le-ar fi prins deloc rău chiar chiar și metoda împinsului de la spate.
PNL și , de la o vreme, USR – PLUS știu să își mobilizeze activiștii, sunt peste poate de guralivi, în vreme ce PSD i-a cam lăsat pe ai săi pradă manipulării și complexelor de vinovăție sădite de propagandă încă de pe vremea lui Dragnea.
Strigător la cer este că PSD nu a avut inteligența sociologică prin care să scoată la vot pensionarii.
Ce vreau să spun și cred că nimeni nu mă va contesta este că în 2020 unii au arătat care este adevărul, iar alții s-au ascuns în spatele adevărului, iar cei mulți nu au fost îndemnați să spună adevărul.
Acum, e prea târziu pentru a recupera ceva. Desigur, PSD nu va vota bugetul austerității, dar acesta este un simplu gest politic, fără niciun efect în buzunarul românilor.
„Am avut dreptate, se vine în anul 2021 cu un buget de austeritate. Este cea mai mare greșeală. E a doua oară când se întâmplă acest lucru în România. S-a întâmplat și în 2010 și până și FMI-ul consideră că atunci a fost o greșeală acel buget și program de austeritate (…). Atâta timp cât considerăm bugetul simple cifre, fără să vedem și efectul pe care îl are asupra oamenilor, greșim major”, a spus Marcel Ciolacu, conform Mediafax.
Românii vor trăi rău în 2021 și tare mă tem că nivelul de trai va aluneca pe tobogan, coaliția de guvernare fiind mai atentă la capital și cifre decât la bărbați, femei și copii.
Pentru aceasta, vinovați sunt PNL și USR – PLUS, dar pe aceste forțe politice nu ai de ce să te superi, fac ceea ce le stă în doctrină sau, mai degrabă, în interese.
Supărat sunt însă pe PSD.
Trebuia să câștige alegerile mult mai convingător.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)


4 COMENTARII

  1. Si eu sunt suparat pe Pendiuc si pe Nicolescu pentru ca au jefuit orasul si judetul asta. Dar si pe Adrian Nastase, Adrian Severin , Liviu Dragnea, Miron Mitrea si toti politicienii hoti care au jecmanit tara asta.

  2. Cand citesc prin presa de dreapta cate sporuri s-au inventat pentru bugetari in ultimii ani (si ce denumiri aiuritoare au!), cum sa nu ma revolt cand stiu ca la privat sporul de conditii daunatoare de munca se acorda doar in medii toxice.
    Pe cand la stat s-a acordat acest spor si celor care lucreaza din birou!

    Si cand mai stii cate pensii speciale a legiferat PSD, iar acum nu le mai poate anula sau micsora (prin impozitare) parlamentul pentru ca CCR anuleaza orice lege pe aceasta tema,
    cum sa nu ma revolt de „gandirea economica” a PSD care a indatorat tara pentru a creste cheltuielile bugetare pe consum, nu pe productie!

    Ei bine, iata ca tot PSD-ul din opozitie critica incercarile disperate ale dreptei de a reduce ce se mai poate reduce (sporurile acordate pe nedrept si uneori generalizat in institutii publice).

    Ganditi-va, stimati cititori, ca piramida de varsta a populatiei Romaniei va deveni foarte riscanta d.p.d.v. economic in urmatorii 20 – 25 de ani cand generatia „decreteilor” va ajunge la pensie, iar generatia „PRO – Stii si castigi” le va plati pensii din Pilonul I.

  3. Domnul Smeureanu este „supărat” pe PSD că a câștigat alegerile, însă nu și dreptul de guvernare, prin lipsa unor aliați care să-l (mai) însoțească. Opoziția este necesară în procesul democratic și, chiar din opoziție, s-ar putea face o politică de calitate, constructivă. Acum este rândul PSD de a face opoziție, așa cum anii trecuți puterea actuală a făcut opoziție. Și in Consiliul Local al Primăriei Pitești este nevoie de opoziție. Opoziția este necesară pentru a bloca abuzurile puterii. Cred că ne amintim aceste abuzuri, indiferent de orientarea politică a fiecăruia.

Comentariile sunt închise.