Tineri prinşi cu droguri!

0

  • Ieri, în centrul Piteştiului



Agenţi din cadrul Poliţiei Locale Piteşti, au reuşit ieri, să captureze cinci tineri suspectaţi că aveau droguri asupra lor. Acţiunea a avut loc în plină zi, în centrul Piteştiului. Maşina în care se aflau aceştia a fost urmărită şi blocată, iar tinerii au fost culcaţi pe burtă, pe carosabil, în timpul imobilizării lor. Cazul a fost preluat de poliţiştii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Piteşti.


Ieri în jurul orei 14.00, un echipaj al Poliţiei Locale Piteşti a observat cum dintr-un Volkswagen a fost aruncat un rucsac. „Erau în patrulare în zona parcării Muntenia. Dintr-un autovehicul, aflat în mişcare, în faţa lor, a fost aruncat un rucsac, după care au demarat în trombă. Colegilor li s-a părut suspect comportamentul şi au pornit în urmărirea lor. După aproximativ 200 de metri au reuşit să-l tragă pe dreapta, în acel moment, din autoturism au fost aruncate trei pliculeţe cu anumite substanţe, diferite. Au fost anunţaţi imediat colegii de la Poliţia Naţională care au interveni pentru a prelua ancheta. Se va stabili ce conţin plicurile şi care este motivul pentru care au fugit”, declara la puţin timp după acţiune, Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti.
Se pare că este vorba de ecstasy
În maşina blocată se aflau cinci persoane, doi tineri şi trei fete. Şoferul are 31 de ani şi este din Curtea de Argeş iar ceilalţi patru tineri au vârste între 17 şi 19 ani. Se pare că cei mai mulţi dintre ei sunt elevi de liceu.
Unul dintre plicurile aruncate pe carosabil conţine resturi vegetale şi se bănuieşte că ar fi vorba de marijuana iar celelalte două, par a fi pastile de ectasy. Ofiţerii Antidrog i-au preluat pe cei cinci tineri şi i-au dus la audieri la sediu. De asemenea plicurile au fost ridicate urmând a fi trimise la laborator pentru a se analiza despre ce substanţe este vorba. Cercetările continuă pentru a se vedea de unde provin substanţele, dar mai ales, ce destinaţie aveau. M.Sandu; Foto C. Tudor