Copil salvat de la moarte prin telefon, de un dispecer de la ISU Argeş!

0
0
În timp ce la Botoşani un copil de 3 ani a murit în ambulanţă, în Argeş, un dispecer din cadrul ISU Argeş a reuşit să salveze un copil, de doi ani, prin telefon. Micuţul s-a înecat cu o bomboană iar dispecerul a dat indicaţii despre manevrele ce trebuiau făcute rapid. M.S.
În cursul zilei de ieri, un apel pe numărul unic de urgență 112 a fost preluat de dispecerul ISU Argeş, plutonier major Burcea Adrian. Apelantul anunța că un copil de numai doi anișori s-a înecat cu o bomboană, nu mai are nicio reacție și are nevoie urgentă de ajutor.
Evenimentul a avut loc în localitatea Bughea de Jos și cele mai importante lucruri sunt că apelul a fost făcut rapid, iar apelantul, alături de încă o persoană au reușit să pună în practică indicațiile lui Adrian.
Dispecer:
– Încercați să-l puneți cu fața în jos.
-Puneți-l pe antebraț, pe mână, da?
– Bateți-l pe spate!
 După efectuarea manevrelor:
Dispecer:
– Acum e bine, da? Respiră?
Apelant:
– Da! Respiră!
Aceste instrucţiuni au salvat copilul, reușind să-l ajute să elimine bomboana care îi bloca respirația.
Adrian nu este de foarte mult timp în dispeceratul ISU Argeș, însă pregătirea pe care o are îl face un bun salvator din orice postură s-ar afla.
Atât el cât și ceilalți colegi din țară sunt primii care intervin în situații de urgență, dând informații extrem utile apelantului.
Suntem siguri că nu este prima viață salvată a lui Adrian, dar această situație a ajuns la urechile noastre.
De asemenea, este un bun prilej pentru a vă atrage atenția asupra modului de comportare în situații de urgență, informații care vă sunt mai aproape de cât considerați.
Tot ce trebuie să faceți este să descărcați aplicația DSU, accesați rubrica ,,MAI MULTE” și mai departe ,,Învață”. Totodată, aici veți găsi și jocuri educative pentru copii.
Nu uita să te informezi, învață și pune în practică la nevoie, a transmis ISU Argeş.
Foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.