Şi-a rănit fiica în accident

0
0



Un şofer s-a răsturnat ieri, cu maşina la ieşirea de pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la Bascov, din cauza neatenţiei şi a vitezei. Omul nu a observat, la timp, indicatoarele din zonă şi nu a redus viteza la ieşirea de pe A1. A efectuat virajul din scurt şi s-a răsturnat cu maşina, aterizând cu roţile în sus.


În urma verificărilorefectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, şoferul, Constantin C. de 54 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care conducea un Logan pe strada Serelor din Bascov, din direcția A1 către Vâlcea, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga și s-a răsturnat. Imediat după accident două persoane au fost scoase din maşina răsturnată de martori, iar celelate două de către pompierii de la descarcerare.  În autoturism, alături de conducătorul auto, se aflau soția, fiica și un tânăr. În urma accidentului, una dintre pasagere, respectiv fiica şoferului, o fată de 17 ani, a fost rănită ușor și a fost transportată la spital. Adolescenta a suferit contuzii lombare. Pe numele lui Constantin C. a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.