Producţia Dacia nu e afectată de coronavirus

0

După ce China a intrat într-un blocaj de producţie, ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului, au apărut mai multe zvonuri că producţia multor frabrici şi uzine europene este puternic afectată deoarece dependenţa de piaţa chineză de producţie este destul de mare. Astfel de zvonuri au apărut şi despre Uzina Dacia Renault de la Mioveni, care nu lucrează direct cu fabricile din China, dar are însă, mulţi furnizori ce produc componente şi care au materia primă importată din ţara unde a fost descoperit coronavirusului. În momentul de faţă, la Mioveni se lucrează normal, iar producţia nu este afectată în niciun fel de problemele economice din China, apărute pe urma coronavirsului. Direcţia de Comunicare Groupe Reanault Romania a transmis zilele trecute despre această situaţie: „Uzina din Mioveni funcţionează în parametri normali. Este dificil să estimăm impactul COVID – 19. Suntem pregătiţi pentru acest nivel de criză şi am anticipat un dispozitiv de management împreună cu furnizorii şi operatorii noştri logistici. Activităţile de Supply – Chain, Achiziţii, Inginerie, Calitate sunt implicate pentru a veni cu soluţii alternative, dacă acest lucru e necesar pentru continuarea activităţilor“. S.M.