Doru Toma a revenit la FC Argeş!

0

După Vasile Popa, Jean Barbu, Viorel Moiceanu şi Andrei Speriatu, care fac parte din staff-ul administrativ şi tehnic al clubului FC Argeş, în conducerea grupării din Trivale a mai ajuns încă o fostă mare glorie alb-violetă. Este vorba de Doru Toma (63 ani) care a făcut parte din echipa cu care FC Argeş a câştigat în 1978-1979 cel de-al doilea titlu de campioană a României.
Fostul mare mijlocaş de creaţie a fost numit acum câteva zile în funcţia de organizator competiţii sportive. „Tomiţă“ a fost prezentat oficial ieri de către conducerea clubului în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la stadionul Nicolae Dobrin.
„Am revenit la echipa care m-a crescut“
Oficialul alb-violet vrea ca FC Argeş să revină cât mai repede în Liga I: „Sper ca venirea mea la echipă să fie de bun augur. FC Argeş este echipa la care am petrecut peste 40 de ani, plecând de la piticii lui nea Lenci şi până la echipa campioană din 1978-1979. În 1993 am revenit în staff-ul de conducere al echipei care a promovat din nou în Liga I. O să fac tot posibilul să împărtăşesc copiilor pe care îi avem din experienţa mea, atât din teren, cât şi din afara lui. Sper să depăşim acest moment greu. Este foarte important să câştigăm primul meci iar evoluţiile următoare să fie victorii pentru îndeplinirea obiectivului pe care îl are echipa în acest an. Îmi doresc din suflet o colaborare bună cu colegii mei şi voi face tot posibilul ca totul să fie în regulă. În sufletul meu sunt mândru că am revenit acasă, am revenit la echipa la care am crescut! Îmi doresc ca împreună cu spectatorii care au fost la meciul de duminică, cu CS Mioveni, să fim aproape de băieţi şi să îi ajutăm să crească frumos, să înţeleagă că performanţa este lucrul cel mai important din viaţa lor de fotbalişti! Fiecare promovare înseamnă ceva în viaţa lor. Anii vor trece şi îşi vor aduce aminte cu mare bucurie de ceea ce au realizat. Aş vrea să ne bucurăm împreună. Prima etapă este returul acestui campionat. Îmi doresc din suflet să îl terminăm cu bine şi să îndeplinim visul lor ca jucători, dar şi al celor care vin şi îi susţin la meciuri!“, a spus noul organizator de competiţii sportive al clubului FC Argeş. M.D.