Primăriile arse la buget de Guvern!

0
0
  • Primăria Mioveni a solicitat, fătă success, prin intermediul Asociaţiei Oraşelor din România modificarea legii bugetului de stat



Asociația Orașelor din România a solicitat Guvernului rezolvarea urgentă a unor probleme de care depinde eficiența administrației locale din orașele mici și mijlocii. Discuțiile purtate de reprezentanții AOR, for din care face parte și orașul Mioveni, cu premierul României s-au axat pe proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021, cerând Guvernului ca sumele alocate bugetelor locale pentru acest an să fie mai mari decât în 2020, pentru a acoperii cheltuielile apărute.


“Prin intervenţiile publice din ultimele zile, conducerea AOR a încercat să atragă atenţia decidenţilor politici asupra dificultăţilor cu care se confruntă unităţile teritorial administrative cu statut de oraş” a explicat primarul Ion Georgescu. Astfel, în proiectul de buget pentru anul 2021 sunt prevederi neclare privind plata drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav şi, fără să se indice vreo sursă financiară, ni s-a pasat răspunderea plăţii transportului elevilor, care, potrivit legii educaţiei, este o obligaţie a ministerului de resort. De asemenea, alocarea directă, prin repartizarea cotei din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, a fost redusă de la 65% la 63%.Mai mult, în loc de 950 lei/locuitor/an, cât a solicitat AOR, echilibrarea bugetelor se va face la limita sumei de 800 lei/locuitor/an, cu 30 lei/locuitor/an mai putin ca anul trecut. În fine, iniţiatorul proiectului legii bugetului pentru anul 2021 a refuzat să pună în buget următorele cerinţe formulate de AOR: # o alocare suplimentară 200 lei/locuitor/an finanţarea unităţilor medicale, liceelor şi serviciului de evidenţă a persoanelor; # alocarea, din bugetul Ministerului Sănătății, a 500.000 mii lei necesari operaționalizării centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de autoritățile administrației publice locale # alocarea, din bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a 500.000 mii lei necesari operaționalizării OUG nr. 156/2020 prin acordarea acestor sume către bugetele oraşelor care au implementat proiecte finanţate din fonduri europene. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.