- Din punctul meu de vedere
Când omul e nefericit, toate aspectele vieții i se par de-a-ndoaselea, nimic nu-i place, totul îi pute, cum spune o vorbă populară.
Pentru că s-a ales praful de România, ceea ce ne face nefericiți cel puțin pe latura cetățenească a existenței, avem tendința să criticăm tot și pierdem din vedere că există și aspecte pozitive în societate.
Mă voi referi astăzi la trei lucruri bune din Argeș, conștient fiind că vor exista și opinii contrare, mai ales din partea celor care văd viața doar în negru.
Un lucru bun este Piața Primăriei din Pitești. Este o lucrare menită să dureze cel puțin o sută de ani, dacă nu cumva mai mult, pavajul fiind din granit. Vom fi de mult în lumea celor drepți când tălpile urmașilor noștri vor călca prin această Piață, fără ca ei să se întrebe cine a gândit-o, cine a făcut-o, cine a inaugurat-o, cine au fost ziariștii care au scris pro sau contra. Să nădăjduim că peste timp băieți și fete vor putea să se plimbe fericiți pe aici, iar un bătrân și o bătrână, vorba poetului, vor trece liniștiți ținându-se de mână.
S-a spus că nu are verdeață, dar va avea, s-a reproșat că dalele vor prinde tocurile doamnelor și domnișoarelor, ceea ce mi se pare exagerat fiindcă se plimbă femeile pe tocuri prin piețele cu caldarâm medieval din Europa și nu se întâmplă nicio nenorocire.
Ce e drept, Piața Primăriei din Pitești nu este cea mai originală și nici cea mai modernă piațetă posibilă, dar când construiești pentru cel puțin un secol trebuie să fii rezervat, să nu riști prea mult.
Fiecare e liber să judece și să simtă în felul său acest edificiu public, părerea mea este că se încadrează bine în personalitatea orașului, iar peste ani vom trece pe acolo considerând că nici nu putea să fie altfel.
Ies acum din municipiu, merg la câțiva kilometri distanță și vă semnalez că Muzeul Național Brătianu este o capodoperă a genului. La inițiativa PSD, statul a cumpărat Vila Florica, iar guvernul PNL a transformat-o în muzeu, așadar nimeni nu trebuie să își asume politic această realizare. Un plus pentru liberali, totuși, fiindcă ei l-au numit director întemeietor pe omul de cultură Mihai Alexandrescu.
Muzeul Brătianu este un loc unde poți să vii dar de unde nu mai poți să pleci, în sensul că îți rămâne în suflet și conștiință. Muzeele sunt, de obicei, spații reci, distante, excesiv de pedagogice, pe când aici totul are un aspect natural, viu. Directorul a avut grijă să nu lase să pătrundă cultul personalității în muzeu, ceea ce lasă loc comunicării între prezent și istorie.
Cred că un argeșean care nu își va găsi timp să viziteze Muzeul Brătianu se va putea numi argeșean neinformat, fără simțul trecutului istoric.
Merg acum mai departe și urc în munți, pe Transfăgărășan, unde se găsește hotelul de 4 stele ”Valea cu pești”. Este aproape ireal că un om a putut să ducă dincolo de cota 900 luxul și gustul pe care îl presupun un astfel de edificiu. Omul se numește Dan Grecu și a reconstruit aproape din temelii Valea cu pești, fără să aibă bani mulți și compensând această lipsă cu o uriașă ambiție și o vocație pentru turism cum nu am mai întâlnit.
Concret, Valea cu Pești este un topos comparabil cu cele relativ similare din occident, semn că și românii pot să performeze.
Succesul de la Valea cu Pești poate pune în discuție o mare problemă a județului Argeș, aceea că este binecuvântat cu frumuseți naturale și bijuterii istorice unicat dar nu contează pe piața turismului național și internațional.
De semnalat că noul președinte al Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și-a axat programul electoral pe dezvoltarea turismului, alături de normala îmbunătățire a infrastructurii rutiere, fiindcă este absurd să ai atâtea comori de arătat și să nu reușești să le pui în valoare.
Turismul argeșean este un talant îngropat.
O piață publică, un muzeu național cu amprentă argeșeană, un hotel de lux în creierii munților, toate aceste lucruri mi se par succese ale oamenilor din acest județ, contemporani ai noștri, semn că nu toți suntem în depresie.
În urmă cu vreo 15 ani, hotărâsem să construiesc un ziar care să pună accent pe faptele bune din Argeș, considerând că suntem prea cusurgii și extrem de aplecați spre știrile scandaloase sau morbide. Trebuie să recunosc că acest proiect de presă a fost singurul din cariera mea care a eușuat 100%, publicul fiind departe de a accepta un astfel de format publicistic. Știrile mele bune și comentariile favorabile nu și-au găsit niciun ecou, semn că suntem încă teribil de imaturi social. Mecanisme psihologice tenebroase fac să nu apreciem nimic din ce este luminos, în schimb să alergăm cu gura căscată după informațiile scandaloase și sângeroase.
Poate nu sunteți la curent, dar vă fac o dezvăluire, anume că audiența presei românești se face mai ales cu accidente, crime, violuri și can – can, iar un ziar construit pe modelul marilor publicații occidentale nu s-ar vinde în România aproape deloc.
Am vorbit astăzi despre trei lucruri frumoase din Argeș și păcat că nu se joacă la casele de pariuri faptul că vor fi comentarii negative.
Normal, niciun lucru bun nu rămâne nepedepsit.
Când am ajuns la punctul în care trebuia să dau un titlu acestui articol, mi-am dat seama că am scris doar pentru oamenii cât de cât fericiți, capabili să admită ca pe lume există și lucruri bune.
Articolul e interzis nefericiților.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
