BCM U Pitești înfruntă Craiova și Dinamo!

0

  • Începe al nouălea turneu din Liga Națională de Baschet Masculin



Echipa de baschet masculin a Piteștiului va participa în acest week-end la turneul cu numărul 9 din Liga Națională de Baschet Masculin. Întrecerea se va disputa la Sala Sporturilor din Craiova și va avea la start pe BCM U Pitești, Dinamo București și SCM U Craiova, gazda turneului.


Baschetbaliștii alb-violeți nu au voie să facă pași greșiți pentru a rămâne pe podiumul LNBM. Piteștenii vor începe acest turneu de pe locul 3, cu 27 de puncte, obținute în 16 jocuri, în timp ce Craiova ocupă locul 7, cu 22 de puncte, adunate în 13 partide, iar Dinamo locul 11, cu 19 puncte, strânse însă în 13 partide. În turul campionatului, piteștenii au pierdut partida cu oltenii, cu 77-79, iar în meciul cu bucureștenii s-au impus cu 83-82. Tudor Costescu, tehnicianul grupării din Trivale, nu se așteaptă la meciuri ușoare cu cele două adversare și le cere elevilor săi să trateze cu seriozitate cele două partide. În această ediție de campionat, BCM U FC Argeș Pitești nu a reușit să câștigre nici un meci cu cele trei forțe ale campionatului intern: U BT Cluj, CSM Oradea și CSU Sibiu. Piteștenii au dezamăgit și în Cupa României, fiind eliminați în Final 8 de CSO Voluntari, câștigătoarea trofeului. Iubitorii baschetului piteștean vorr putea urmări confruntăriule cu Craiova și Dinamo la televizor, partidele fiind transmise de Digi Sport.
Programul BCM U Pitești:
Sâmbătă, 27 martie
ora 18.15 SCM U Craiova – BCM U FC Argeș Pitești
Duminică, 28 martie
ora 17.00 BCM U FC Argeș Pitești – Dinamo București M.D.