A fost propusă carantinarea unui comune din Argeș! Decizia a fost respinsă!

0
0

Vineri, Comitetul Județean pentru Situații de urgență Argeș s-a întrunit în ședință extraordinară pentru luarea unor decizii cu privire la noile măsuri, necesare în localități unde rata infectării a trecut de 3 la 1000 de locuitori. Una dintre propuneri a fost aceea de carantinare a unei comune din județ. M.S. 

În cadrul ședinței, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, Bogdan Olar, a propus carantinarea comunei Bălilești, acolo unde coeficientul infectărilor la 1000 de locuitori era vineri de 6,45 fiind în continuă creștere. Decizia ar fi trebuit să intre în vigoare la miezul nopții.

Unii dintre cei aflați în sală s-au opus vehement, venind cu argumente de natură umană. Dacă s-ar fi aprobat, cetățenii aveau la dispoziție numai câteva ore să își facă aprovizionarea și să își rezolve problemele urgente, altfel nu mai puteau părăsi comuna decât în anumite situații permise de lege.

 

În cele din urmă,  s-a supus la vot și propunerea a picat.  În comuna amintită vor intra în vigoare Hotărârea 20 din 23.03.2021 a Comitetul Național Pentru Situații de Urgență după publicarea în Monitorul Oficial.

„Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20.00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.