Mutu și România U 21 eliminați de la Euro

0



Echipa naţională a Under 21 a României a terminat la egalitate, 0-0, partida disputată pe stadionul “Bozsik József” din Budapesta cu reprezentativa Germaniei U21, în Grupa A a Campionatului European de tineret 2021.


Echipa antrenată de Adrian Mutu a ratat după trei meciuri (1-1 cu Olanda, 2-1 cu Ungaria) calificarea în sferturile de finală, pentru că în celălalt meci al grupei, Ţările de Jos U21 au surclasat Ungaria U21 cu 6-1. Nemţii au dominat jocul categoric în prima repriză, însă după pauză “tricolorii” au jucat mult mai bine, dar nu au reuşit să înscrie. În minutul 74 nemţii au avut o lovitură de la 11 metri, acordată în urma unui henţ comis de Răzvan Oaidă, dar Lukas Nmecha a ratat, şutând în bară. În minutul 90 şi Amos Pieper a trimis mingea violent în bară de la 6 metri, cu capul. Dacă tricolorii ar fi învins Germania U21, aceasta ar fi fost eliminată. Dacă meciul se termina la egalitate, cu orice scor în afară de 0-0 şi 1-1, s-ar fi calificat ambele echipe în sferturi.
“Nu pot să spun că am pierdut calificarea. Nu o văd ca pe o înfrângere totală a echipei noastre. Pentru că până la urmă avem acelaşi număr de puncte cu Olanda şi Germania, doar golaverajul face diferenţa. Pe noi nu ne-a învins nimeni până la urmă. Dar uneori nu e de ajuns să dai totul, ăsta este fotbalul. Sincer nici nu ştiu cum să iau acest lucru… pe de o parte dezamăgirea este mare, pentru că nu ne-am calificat, deşi nu am pierdut niciun meci în acest turneu, dar şi mulţumiţi pe undeva… pentru că sinceri să fim, dacă întrebam înainte cine ne dă 5 puncte în această grupă, probabil erau foarte puţini care spuneau acest lucru” a declarant dupa meci, selectionerul Adi Mutu.
Germania – România 0-0
România: 1. Andrei Vlad (căpitan) – 19. Ştefan Vlădoiu, 13. Denis Ciobotariu, 4. Alexandru Paşcanu (5. Radu Drăguşin, 63), 16. Denis Haruţ – 14. Răzvan Oaidă, 6. Marco Dulca (10. Olimpiu Moruţan, 57), 18. Cătălin Itu (11. Andrei Ciobanu, 46) – 22. Darius Olaru, 21. Adrian Petre (17. Octavian Popescu, 76), 20. Alexandru Măţan. Selecţioner: Adrian Mutu.
Rezerve neutilizate: 12. Mihai Aioani, 23. Mihai Eşanu – 2. Radu Boboc, 3. Raul Opruţ, 15. Andrei Chindriş, 7. Alexandru George Câmpanu.
Cartonaşe galbene: Oaidă (28), Itu (40), Raum (43), Măţan (48), Dorsch (50), Olaru (52), Pieper (64), Petre (67), Ciobotariu (69). S.M.