- La înmormânarea bărbatului ucis
Ieri a fost condus pe ultimul drum, Barbu Zaharia, în vârstă de 63 de ani, bărbatul care a murit în timp ce era imobilizat de poliţişti, în timpul unui incendiu la Autogara Sud Piteşti. Acesta a fost condus pe ultimul drum de rude şi prieteni. Mama bărbatului a plâns continuu şi i-a blestemat pe poliţiştii care i-au ucis fiul, singurul său sprijin.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Barbu Zaharia a fost ţinut la capela bisericii Sfântului Apostol Andrei, din cartierul piteştean Tudor Vladimirescu iar slujba religioasă a avut loc, ieri, la aceeaşi biserică. La final, cortegiul a pornit către cimitirul Sfântul Gheorghe, acolo unde familia avea locul de veci. Pe toată durata ceremoniei mama bărbatului decedat a plâns strigându-și fiul. „Copilul meu! Băiatul meu! Cine mai are grijă de mine?”. Bătrâna copleşită de durere, nu a rezistat când a văzut cu sicriul fiului ei este lăsat în mormânt şi i-a blestemat pe cei care i-au luat viaţa. „Cum am aruncat eu pământ pe el, să arunce şi pe ei”, se ruga femeia.
Familia va cere despăgubiri
„Poliţia noastră a ajuns să fie mai rău decât era Miliţia. Miliţia nu ar fi făcut aşa ceva! Am ajuns ca în America”, spunea soţia lui Barbu Zaharia despre tragedie. Mama celui decedat a comentat imaginile surprinse din timpul intervenţiei dure a oamenilor legii: „Chiar aşa doamnă? În cel hal l-am văzut eu!Am rămas uimită, ditamai omul. Are şi el o facultate…” Familia celui decedat a anunţat că se va constitui parte civilă în proces. Rudele vor cere despăgubiri celor care se fac răspunzători de moartea lui Barbu Zaharia. Avocaţii acestora au precizat că încă nu s-a stabilit o sumă pentru că sunt mai multe aspecte pe care trebuie să le aibă în vedere, între acestea faptul că bărbatul era sprijinul celor două femei, soţia şi mama. Soția este grav bolnavă și era dependentă de ajutorul soţului său. Cei doi au avut o căsnicie de 47 de ani. La fel mama lui Barbu Zaharia. Bătrâna a povestit cu durere că fiul era cel care o îngrijea. Faptul că cele două femei au probleme de sănătate au determinat anchetatorii să nu le citeze şi să fie nevoie să meargă la Parchet ci au mers la ele pentru a le audia cu privire la traseul parcurs de bărbat în ziua în care şi-a pierdut viaţa.
Unul dintre poliţişti a fost suspendat
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, a dispus suspendarea agentului Daniel Petruţ Drăghici. Celălalt poliţist, Ilie Florea, s-a pensionat. „Urmare a comunicării de către Tribunalul Argeș a mandatelor de arestare preventivă, prin care s-a dispus arestarea preventivă a doi agenți de poliție, precizăm următoarele: În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea 360 din 2002, privind Statutul Polițistului, pentru unul dintre cei doi agenți de poliție s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pe perioada măsurii arestării preventive.Ulterior, în funcție de măsurile procesuale penale dispuse, se va proceda conform prevederilor legale. În conformitate cu prevederile art. 69 din Legea 360 din 2002, privind Statutul Polițistului, cel de-al doilea agent de poliție a încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie, începând cu data de 19 aprilie a.c.”, a transmis Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Argeş. M.Sandu; Foto: C.Tudor