Alexandru Işfan și Mario Mitoi au semnat cu FC Argeș!

0

  • Alb-violeții au început campania de transferuri pentru noul sezon



FC Argeş a început campania de transferuri pentru sezonul viitor. Piteștenii au anunțat pe site-ul oficial al clubului transferul mijlocașului Alexandru Ișfan de la CS Mioveni și legitimarea juniorului Mario Mitoi, fotbalist crescut la Centrul de Copii și Juniori Leonte Ianovschi.


Işfan a semnat cu FC Argeș pe trei sezoane, înțelegerea urmând a intra în vigoare de la data de 1 iunie 2021. Juniorul Mario Mitoi a semnat cu alb-violeții primul contract de profesionist, înțelegerea dintre cele două părți fiind pe cinci sezoane. Semnarea contractelor cu cei doi jucători s-a făcut în prezența primarului Cristian Gentea, a președintelui Consiliului Director al FC Argeș, Mihai Foamete, a impresarului Bogdan Apostu și a mamei lui Mario Mitoi.
Ișfan are 21 de ani, măsoară 177 cm şi este de trei sezoane la CS Mioveni. În tricoul galben-verzilor, Alexandru a avut 54 de apariţii, reuşind să înscrie 6 goluri. Noua achiziţie a echipei FC Argeș a fost evaluată anul trecut de site-ul transfermarkt.com la 200.000 euro.
Mario Mitoi are 16 ani, este mijlocaș și a început fotbalul la vârsta de 6 ani, la LPS Piteşti. De doi ani este la Centrul de Copii şi Juniori Leonte Ianovschi. În 2019, a ajuns cu FC Argeș la turneul final Liga Elitelor Under 15. De la începutul acestui an, Mario se pregăteşte cu echipa de seniori a clubului nostru, iar antrenorii Andrei Prepeliţă şi Mihăiţă Ianovschi au mare încredere în potenţialul acestui copil. Cei doi tehnicieni l-au folosit în partidele amicale cu FC U Craiova şi Viitorul Constanţa pentru a căpăta o mai mare încredere în forţele sale şi pentru a se obişnui cu sistemul de joc.
Alexandru Ișfan: ”Îmi doresc să jucăm în play-off”
Alexandru Ișfan are ambiții mari cu FC Argeș: ”Sunt foarte bucuros că am semnat cu FC Argeș, o echipă de tradiție a fotbalului românesc. Îmi doresc foarte mult să avem rezultate cât mai bune în Liga I și să jucăm în play-off în sezonul viitor”.
Mario Mitoi: „Vreau să fac performanţă”
Mario Mitoi îşi doreşte să facă performanţă cu FC Argeş şi promite să facă sacrificii pentru a reuşi: „Jucătorii de la echipa mare m-au primit bine şi m-au ajutat să mă integrez în colectiv. Am multe de învăţat de la ei. Îmi doresc să fac performanţă cu FC Argeş şi să devin un fotbalist foarte bun. Voi munci mult pentru a-mi îndeplini visul. Jucătorul meu preferat este Neymar” a spus puştiul după semnarea contractului.
Primarul Cristian Gentea: ”Ișfan ne va ajuta foarte mult”
Primarul Cristian Gentea este convins că Alexandru Ișfan va fi un câștig pentru FC Argeș: ”Alex este un jucător care a fost dorit foarte mult de antrenorii Andrei Prepeliță și Mihăiță Ianovschi. Vom întări echipa pentru sezonul viitor cu jucători tineri, dar care ne vor ajuta foarte mult. Vreau să mulțumesc conducerii CS Mioveni pentru înțelegere. Mult succes, Alexandru Ișfan!”.
Bogdan Apostu: ”FC Argeș l-a dorit cel mai mult”
Bogdan Apostu, impresarul lui Alexandru Ișfan, este convins că jucătorul a făcut cea mai bună alegere: ”Alexandru a fost dorit de mai multe cluburi din Liga I, dar FC Argeș l-a dorit cel mai mult. Este normal să meargă la echipa care și-l dorește cel mai mult. Sunt convins că va confirma așteptările”.
”Malele, Palic și Deslandes nu au semnat cu alte echipe”
Agentul FIFA care îi reprezintă și pe Cephas Malele, Antun Palic și Sylvain Deslandes, a ținut să lămurească și situația celor trei jucători ai echipei noastre: ”Vreau să pun capăt speculațiilor care au apărut în presă potrivit cărora cei trei jucători ar fi semnat cu alte echipe. Anunț public că nu au semnat cu alte echipe și că FC Argeș are prioritate la prelungirea contractelor. Sunt convins că cei trei vor continua și în sezonul viitor la Pitești” a mai spus Bogdan Apostu. M.D.