Au dus daruri familiilor în dificultate

0

  • Voluntari de la Catedrala Mioveni



În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au fost organizate în acest an diferite colecte de alimente, haine și jucării destinate familiilor cu venituri reduse. Aceste acțiuni cu caracter social se încadrează în proiectul eparhial ,,Bucuria de a dărui”, derulat prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune al Eparhiei.


În această perioadă a Postului Mare, un grup de voluntari de la Centrul de Cateheză al Parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din orașul Mioveni a ajuns cu diferite daruri la familiile aflate în dificultate. De această dată au fost vizate doar familiile cu copii care au primit darurile pregătite cu multă grijă de copiii care desfășoară diferite activități în cadrul Centrului. În acțiunea desfășurată peste 20 de copii au primit haine, jucării și alimente. Prezența preoților slujitori în această acțiune a adus multă bucurie atât părinților, cât și copiilor care sunt obișnuiți cu aceste inițiative ale parohiei desfășurate în mod regulat pe parcursul anului. Proiectul ,,Bucuria de a dărui” desfășurat în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a avut un impact deosebit în toate cele șase protopopiate ale Eparhiei, parohiile argeșene fiind atente la toate problemele sociale cu care se confruntă familiile cu venituri reduse. Aceste acțiuni social-filantropice vor continua în acest an prin centrele de colectare organizate în fiecare parohie. În acest sens s-au amenajat diferite spații pentru depozitarea alimentelor, hainelor și jucăriilor, acestea fiind oferite celor săraci în urma unor anchete sociale făcute în fiecare parohie.
Ajutoare în 11 parohii din Protoieria Mioveni
De asemenea, zilele trecute, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Mioveni, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Scheau, Dobrogostea, Borlești, Lunca Stejaret, Merișani, Budeasa Mare, Budeasa Mică, Rogojina, Calotești, Găleșești II și Popești Găleșești, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste. În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani. S.M.