SC APĂ Canal caută firme colaboratoare!

0
0



Principalul operator de apă și canalizare din județ, SC Apă Canal 2000 S.A, caută firme colaboratoare care să efectueze lucrări de banșamente, racordări și alte execuții la rețele. Astfel, cei interesați pot depune documentele la Ghișeul Unic.


În vederea eficientizării activităţii şi îmbunătăţirii relaţiilor cu clienţii săi, lucrările de branşamente apă, racorduri canalizare menajeră şi separări în reţele aflate în administrarea societăţii Apă Canal 2000 S.A. vor putea fi executate şi de alte firme, în acest sens fiind demarată procedura de selecţie şi agreare a agenţilor economici. Agenţii economici interesaţi vor depune documentele necesare la Ghişeul Unic al societăţii, situat în Piteşti, b-dul I.C. Brătianu, nr. 24A, în termen de 20 zile calendaristice de la publicarea metodolgiei de agreare, care se află postată pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, la secţiunea „Comunicate de presă@. La depunerea solicitării, se va achita taxa de verificare a documentelor în vederea agreării, în valoare de 500 lei, inclusiv TVA. Ulterior termenului menţionat, orice agent economic care îndeplineşte condiţiile de agreare poate depune solicitare, anunţă SC Apă Canal 2000 S.A.M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.