Fratele condamnat a fugit de acasă!

4
1

  • După achitare a primit închisoare



Dosarul fraţilor care au ucis în bătaie, în trafic un om de afaceri, a luat o întorsătură neaşteptată. Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au făcut dreptate în cazul morţii bărbatului şi i-au condamnat la închisoare pe ambii fraţi, asta deşi unul dintre ei fusese achitat de instanţa de fond. Când să-l ridice, pentru a pune în aplicare mandatul de executare, poliţiştii Serviciului Urmăriri, au constatat că Mihai Adrian Tudoreci este fugit de acasă. Pe numele său a fost emis un mandat de urmărire naţională, fiind căutat de mai bine de două săptămâni!


În iunie 2019, după un conflict în trafic, Leonard Florian Tudorici şi fratele său Adrian Mihai, l-au omorât în bătaie pe Cătălin Plăiaşu, un om de afaceri din Curtea de Argeş. Pe 31 iulie 2020, Leonard Tudorici fusese condamnat de către magistraţii Tribunalului Argeş la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte, pedeapsă din care i se va deduce perioada petrecută în arest de un an şi o lună. Mihai Adrian Tudoreci, fratele lui, a fost condamnat la un an de închisoare su suspendare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice fiind achitat pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Leonard Tudorici a considerat că pedeapsa primită după ce a ucis un om este prea mare şi a declarat apel. Şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a făcut apel. La rejudecare, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au considerat că fapta lui Adrian Tudoreci reprezintă complicitate la lovituri cauzatoare de moarte. Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au admis apelurile şi au dat verdictul. Au desfiinţat hotărârea de achitare dată de Tribunalul Argeş şi au dispuns condamnarea la 6 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru complictate la loviri cauzatoare de moarte şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea fratele său Leonard, aflat în penitenciar de mai bine de un an, a fost condamnat tot la 6 ani şi 4 luni cât i-a dat şi instanţa de fond. A fost menţinută valoarea daunelor, către de rudele defunctului, la 175.000 euro. Sentinţa este definitivă. A fost emis mandatul de executare a pedepsei, pe numele lui Adrian Mihai Tudorici dar acesta nu este de găsit. Poliţiştii au emis un mandat de urmărire naţională, iar dacă nu va fi găsit va fi emis un mandat de urmărire internaţională. Cei doi fraţi au mai fost condamnaţi într-un dosar de tentativă de omor. Mihai Adrian Tudorici, cel fugit, are de executat o pedeapsă de 6 ani şi 2 luni închisoare, iar Leonard are măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o perioadă de 6 luni, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dosarul se află acum pe rolul Curţii de Apel Piteşti unde se judecă apelul.
Omorât în bătaie după ce a sărit în apărarea unui şofer
Tudorici Leonard Florian şi Tudoreci Adrian Mihai, din Merişani, satul Malu Vânăt, sunt cunoscuţi pentru actele lor de violenţă din ultimii ani. Cătălin Plăiaşu, un om de afaceri de 48 de ani din oraşul Curtea de Argeş a ajuns în comă pe 24 iunie 2019 la Spitalul Judeţean Argeş, fiind bătut de cei doi fraţi ca urmare a unei şicanări în trafic. A murit la spital pe 1 iulie 2019, chiar în zilel în care fiica lui de 18 ani dădea examenul de bacalaureat. Cătălin Plăiaşu era patronul unei firme din Piteşti şi mergea spre casă, la Curtea de Argeş, când două maşini de lux aflate în trafic, au început să se şicaneze după o depăşire a unei coloane de autoturisme. În comuna Merişani, unul dintre autoturisme, un BMW X5, a oprit brusc în faţa lui, iar şoferul şi pasagerul din BMW, ambii de etnie romă, au coborât să-l ia la bătaie pe şoferul maşinii care se afla în spatele maşinii lui Cătălin Plăiaşu. Cătălin Plăiaşu a coborât şi el din maşină, cu gândul să îi calmeze pe cei doi, numai că agresorii au început să-l lovească cu pumnii în faţă. Cătălin Plăiaşu s-a lovit cu capul de asfalt, suferind leziuni grave. În timpul urmăririi penale rudele celor doi fraţi au ameninţat martorul principal şi pe rudele acestuia pentru a-l determina să îşi schimbe declaraţia. M.Sandu


4 COMENTARII

  1. In Romania poti omori , talhari , sparge linistit, mai mult de 6-7 ani nu iei puscarie.
    Magistratii , vezi procurori sau judecatori sunt interesati doar de subiecte politice , acolo aplica fara greata maximul , 12-13-15 ani pentru niste hartii.
    Vezi cazul de la noi cu politistul care l-a ucis pe omul ala in autogara. Deja ii cerceteaza in libertate, arest la domiciliu…o sa ia maxim 5 ani posibil cu suspendare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.