- Ştefan Blănaru
Unul dintre golgeterii Mioveniului, Ştefan Blănaru, care a marcat 5 goluri de când a venit la echipă a fost omul care a înscris şi în poarta Craiovei lameciul trecut.
Mai mult, atacantul galben-verde a avut alte două ocazii mari, la care putea pecetlui soarta partidei din Bănie, dar pe care le-a ratat. Blălnaru mai speră însă la o promovare în Liga I, chiar şi de pe locurile de baraj. ”Acum ne uităm și la adversare. Dacă băteam la Craiova, depindeam doar de noi, dar mai sunt patru finale, nu e nimic pierdut. Dacă ajungem la baraj, pentru că obiectivul e și barajul, cred că avem șanse. Nici echipele din Liga 1 nu sunt prea bune în fața porții, nu prea marchează nici ele. Sperăm să prindem un adversar din Liga 1 mai slab cotat dacă ajungem acolo. E un pic de diferență. Nu aș vrea să picăm însă cu Viitorul. Cu Craiova, am marcat un gol, am deschis scorul. Probabil că la acea ocazie ulterioară, dacă făceam 2-0, cred că meciul era închis. Nu cred că mai aveam probleme, dar la 1-0 și ei au avut ocaziile lor, nu trebuie să fim nesimțiți, să zic așa. Au avut ocazii foarte mari, dar cred că dacă noi făceam 2-0, soarta partidei era tranșată. Noi în mod normal ne închidem foarte bine, drept dovadă am luat puține goluri în acest play-off. Azi am luat patru și eram neînvinși până acum. Uite că a venit prima înfrângere, într-un moment greu. Cred că FC U Craiova în proporție de 90 la sută e promovată” a declarat atacantul lui CS Mioveni. S.M.