Câștigătorii concursului de fotografie „Piteștiul meu”, premiați

1

  • De Zilele Piteștiului



Pe 19 mai a avut loc jurizarea lucrărilor trimise de persoanele care s-au înscris la Concursul de fotografie „Piteștiul meu”, ediția a VI-a, cu tema „Locuri preferate din Pitești”. Manifestarea a fost organizată cu priljeul Zielelor Piteștiului .


Juriul, format din Ion Sănduloiu (președinte), Larissa Lucici și Adrian – Jan Furdueescu, i-a desemnat pe câștigători dintre cei 25 de competitori. Pentru al doilea an consecutiv, premiul I nu a fost acordat, iar premiul al II-lea a fost câștigat de Mihail Oprescu, pentru fotografia intitulată „Vedere spre Piața Primăriei”. Premiul al III-lea a fost obținut de Ariana Eremia, pentru lucrarea cu titlul „Prins în Trecut”. Mențiunea a fost câștigată de Ioana Dana Badea, pentru fotografia cu titlul „Primăria Pitești”. Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției, care a cuprins cele mai apreciate lucrări ale Concursului de fotografie „Piteștiul meu”, ediția a VI-a, a avut loc sâmbătă, de la ora 12:00, în Piața Primăriei. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, a făcut parte din programul activităților cultural-sportive organizate de Zilele Municipiului Pitești. M.Duinea