COVID 19 poate fi fatal pentru bolnavii de cancer

0

  • DSP Argeș desfășoară o amplă campanie de prevenire



După cum se știe, cancerul reprezintă una din principalele cauze de deces în România. Numărul cazurilor noi de cancer depistate în cabinetul de oncologie în perioada 2010‐2019 a crescut de la 59.034 (2010) la 59.606 (2019), incidenţa cazurilor de cancer în aceeaşi perioadă variind între 291,6‰oo locuitori în 2010 şi 307,7‰oo locuitori în 2019.


Prognoza privind incidența prin cancer până în anul 2025 arată tendința de creștere continuă a cazurilor noi de cancer, ajungând în anul 2025 la valoarea de 307,7‰oo locuitori, ceea ce impune o mai mare atenție acordată prevenției acestei boli prin screeninguri, unde este posibil, pentru a determina o reducere a costurilor și a mortalității prin această boală. În judetul Arges, în anul 2019 s-au înregistrat 1295 de cazuri noi, astfel: urban 679, rural 616, masculin 680, feminin 615, pe localizari: cancer de san 183, cancer de colon 172, cancer bronhopulmonar 140 cazuri. In anul 2020 se remarca o usoara scădere a numărului de cazuri noi, la 1152, astfel: urban 621, rural 531, masculin 608, feminin 544, pe localizări: cancer de colon 184, cancer de sân 139, cancer bronhopulmonar 111 cazuri. Apariția COVID-19 a amplificat problematica privind diagnosticarea și tratamentul cancerului afectând rata de mobiditate și mortalitate prin acesta. Desfășurată sub sloganul « Cancerul este un risc pentru o formă severă de COVID-19 ! Nu lăsa boala să te afecteze ! Și tu poți lua măsuri și tu poți preveni și tu te poți proteja !”», campania privind cancerul are ca temă în 2021, Protejarea sănătății, o grijă specială pentru pacientul oncologic în contextul pandemiei COVID-19. Scopul campaniei este: Conștientizarea persoanelor cu afecțiuni oncologice în ceea ce privește vulnerabilitatea crescută a acestora în contextul pandemiei COVID-19. S.M.