Alocaţiile copiilor nu se mai majorează în 2021

0

  • Premierul Cîţu a anunţat



Alocațiile copiilor nu vor fi majorate în acest an pentru că au crescut deja cu 20% la începutul anului, iar toate celelalte propuneri aparțineau PSD, a declarat Florin Cîțu. Potrivit Ordonanţei 123/2020, alocaţia ar trebui majorată treptat până în iulie 2022, de două ori pe an.


Majorarea alocaţiilor de stat pentru copii a fost prevăzută în Ordonanţa de Urgență 123 din 31 iulie 2020. Există în Parlament un proiect de lege care prevede două tranșe de majorare a alocațiilor, cu 40 la sută, dintre care una la mijlocul acestui an. Premierul Flori Cîţu a precizat că este vorba de propuneri ale PSD şi că nu se va mai aplica o majorare anul acesta. „Aici nu va trebui să existe niciun fel de discuţie, bugetul a fost aprobat şi alocaţiile au crescut la începutul anului cu 20%, este ceea ce avem în buget în acest moment, este un amendament care a trecut în Parlament, celelalte propuneri erau propuneri care ţin de PSD. Mă aştept ca membrii coaliţiei să susţină programul de guvernare al acestei coaliţii, să susţină obiectivele pe care ni le-am asumat în faţa partenerilor noştri internaţionali şi nu să susţină legi ale PSD”, a declarat Florin Cîţu, citat de news.ro.
Cum au fost aplicate majorările
La data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii aflat în plată era: 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, este de 58 lei ((600-311)*20%= 58) 156 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 300 lei, este de 29 lei ((300-156)*20%= 29). În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 la data de 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani. Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind: 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.
Una prevede ordonanţa, alta fac guvernanţii…
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 123/2020, alocaţiile ar trebui majorate treptat până în iulie 2022, urmând ca din ianuarie 2023 să fie indexate anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.
Iată ce prevede OUG 123: „Articolul 3(1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap. (2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022.(3) Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) și cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.(4) În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.(5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.(6)
În condițiile în care bugetul de stat poate susține un cuantum mai mare al alocației de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat decât cel prevăzut la alin. (5).(7) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul…” M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.